BUCUREŞTI, 24 iun – Sputnik, Doina Crainic. În contextul în care populaţia a început să-şi reia viaţa dinainte, frecventând cafenelele, plajele aglomerate şi restaurantele fără a fi prea preocupată de respectarea distanțării sociale, autorităţile italiene au avertizat că poate să apară un al doilea val.
„Nu putem exclude un nou val în toamnă”, a declarat pentru La Repubblica Massimo Galli, specialist în boli infecțioase de la spitalul Sacco din Milano, citat de gazetaromaneasca.com.
Acesta a spus că este încă „prea devreme” ca italienii să renunţe la purtarea măştilor de protecție.
Potrivit Federației Farmaciștilor, vânzarea de măști de protecție a început să scadă, având în vedere că urmează să se elimine, de la sfârșitul lunii, obligația de a purta mască în public, decizie despre care Massimo Galli consideră că a fost luată prea devreme.
Italia a raportat marţi doar 122 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, acesta fiind cel mai mic număr anunţat de autorităţile italiene după primele zile ale epidemiei de COVID-19.
Până în prezent, virusul a ucis 34.657 de oameni în Italia, potrivit ultimelor cifre făcute publice de autorități.
Totuşi, la sfârșitul săptămânii trecute, autoritățile au îndemnat să nu se renunţe la precauție după identificarea a două focare în Roma, precizând că încă există o circulație îngrijorătoare a virusului.
„Italia a făcut eforturi uriașe și a obținut rezultate extraordinare. Să nu le facem să fie în zadar printr-un comportament puțin responsabil”, a declarat dr. Franco Locatelli, directorul Consiliului Superior de Sănătate care consiliază guvernul.
De asemenea, el s-a arătat îngrijorat de faptul că doar 3,5 milioane de italieni au descărcat aplicația națională de urmărire a contactelor, deşi se estimase că îşi vor instala aplicaţia 23 de milioane.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova