Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Furia demolării a ajuns și la statuile foștilor președinți ai SUA

Delirul dărâmării statuilor a ajuns și la monumentele dedicate foștilor președinți americani, Andrew Jackson fiind vizat de protestatarii supărați pe trecutul Statelor Unite
Sputnik

BRUXELLES, 23 iun - Sputnik, Daniela Porovăț. Protestatarii americani cuprinși de valul dărâmării vechilor simboluri au încercat să demoleze ieri o statuie a fostului preşedinte Andrew Jackson situată în apropierea Casei Albe.

Înregistrările postate pe social media arată că mai mulţi manifestanţi s-au urcat pe monumentul din bronz dedicat fostului președinte și situat în Piaţa Lafayette din Washington.

În imagini apar şi poliţişti care îndepărtează manifestanţii şi formează un inel protector în jurul statuii, care a fost ridicată în anul 1852 pe un postament din marmură albă şi îl reprezintă pe Jackson pe un cal cabrat.

Furia demolării a ajuns și la statuile foștilor președinți ai SUA

Andrew Jackson, al şaptelea preşedinte al SUA, a fost general în armata americană, iar stilul său politic a fost comparat uneori cu cel al actualului preşedinte Donald Trump. Interesant însă că Jackson a fost președinte democrat!

Activiştii americani nativi îl critică pe Jackson pentru că în timpul mandatului său (1829-1837) a promulgat o lege în virtutea căreia mii de persoane au fost alungate de pe terenurile lor de guvernul SUA. Nevoiţi să plece către vest în ceea ce a fost descris drept ”Drumul lacrimilor”, mii de nativi americani au murit înainte de a ajunge la destinaţia planificată de autorităţi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova