CHIȘINĂU, 21 iun – Sputnik. Un articol serios pe un subiect complex, cu o cantitate mare de date și, în același timp, popular pe internet și citat de alte medii de informare - acest lucru pare nerealist.
Specialistul rus și-a împărtășit experiența sa despre un nou instrument de lucru, numit „jurnalism de date”. Acesta combină oportunitatea unică de a transmite o mare cantitate de fapte și cunoștințe din domenii dificile, cum ar fi economia, într-un limbaj accesibil cititorului. Totodată, articolului îi poate fi asigurată o calitate înaltă și pot fi atrase multe vizualizări.
Ce este jurnalismul de date?
"Computerizarea ne-a oferit instrumente fantastice, cu posibilitatea de prelucrare a datelor complicate. Unii jurnaliști au început să le folosească. Pe de altă parte, există savanți ce popularizează știința și ei au devenit „un pic” jurnaliști, într-o mișcare de întâmpinare”, a spus Manko.
Cum se formează opinia oamenilor
„Oamenii obișnuiți nu înțeleg subtilitățile și detaliile, dar oricum își formează o părere proprie, pe baza căreia iau decizii – contractează credite, cumpără mașini, imobile. De aceea, asemenea materiale analitice prezentate într-un mod accesibil sunt populare și sunt citate online”, a explicat Manko.
Fără jena de a „împrumuta”
Manko spune că merită să „împrumuți” temele abordate de alții. Subiectele care au trezit interesul cititorilor „de peste ocean” cu siguranță vor fi de interes și pentru cititorii noștri. O serie de subiecte sunt populare în întreaga lume - despre bani, sănătate, copii, timp liber și turism.
Prin urmare, merită preluată experiența reușită a jurnaliștilor de pe alte meridiane.
Andrei Manko este economist, a absolvit un master în economie la HSE. Din 2005 a lucrat în consultanță și în domeniul analizei economice. Din 2011 lucrează la RIA Novosti, fiind șef de direcție în cadrul Centrului de Cercetări Economice (marca RIA Rating). Se ocupă de analiza băncilor și a altor companii, regiuni și țări.
SputnikPro reprezintă o serie de master-class-uri unice ale celor mai buni manageri media și specialiști cu o vastă experiență în presă, fiind singurul program rusesc de asemenea amploare. Proiectul SputnikPro s-a desfășurat deja în 13 state ale lumii: din Armenia până în India, din Grecia până în China.
Din martie 2018, la acest proiect au participat peste 2.000 de jurnaliști și manager media, specialiști în PR și angajați ai serviciilor de presă, bloggeri, studenți, din peste 80 de state ale lumii.
Sputnik este una dintre cele mai importante instituții media internaționale care dispune de site-uri în peste 32 de limbi, emisie radio digitală și analogică în limbile rusă, engleză și franceză în peste 90 de orașe ale lumii, aplicații mobile și conturi pe rețelele de socializare. Abonații Sputnik beneficiază, 24 de ore din 24, de știri în limbile engleză, arabă, spaniolă și chineză. Sputnik este accesat de peste 60 de milioane de utilizatori în fiecare lună.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova