Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Diplomația maghiară, atac furibund la Iohannis! Premieră în relațiile bilaterale!

Atacul stupid al lui Iohannis a generat o adevărată furtună – pe care abilii politicieni maghiari o folosesc strategic – și mai ales o ruptură așa cum nu s-a mai văzut de zeci de ani între România și Ungaria.
Sputnik

BUCUREȘTI, 20 iun, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Șeful diplomației maghiar, ministrul de Externe Péter Szijjártó, a lansat un atac furibund la  adresa preşedintelui României, numindu-l pe Iohannis nici mai mult nici mai puțin decât extremist!

Iohannis, despre Consiliul European: ”încă este nevoie de multe discuții”

”Din păcate Preşedintele României este un politician extremist antimaghiar. Implică încontinuu Ungaria şi guvernul ungar în campania electorală din România”, scrie Szijjártó într-o postare pe pagina sa de socializare.

Desigur, ministrul Szijjártó se referă la atacul lui Iohannis la adresa premierului Ungariei, dar și la adresa UDMR, care ar complota cu PSD contra integrității statului român.

Așa cum spuneam, acest atac al lui Iohannis nu avea cum să rămână fără replică – iar partea maghiară lovește de atunci într-una. Până acum au venit atacuri dure din partea presei europene cu legături la Budapesta – iar acum asistăm al un atac din partea celui mai înalșt reprezentat al diplomației maghiare!

În acest fel, se poate spune că atacul stupid al lui Iohannis a generat o adevărată furtună – pe care abilii politicieni maghiari o folosesc strategic – și mai ales o ruptură așa cum nu s-a mai văzut de zeci de ani între România și Ungaria. Ori, repet, acesta e meritul lui Iohannis și al celor care-l sfătuiesc să comită asemenea gesturi condamnabile. 

Revenind la atacul lui Szijjártó, acest continuă atacând sesizarea CCR făcută azi de Iohannis împotriva unei inițiative legislative de deschidere a unui punct de trecere între România și Ungaria.

”Acum, pe deasupra, (Iohannis) face rău în mod intenţionat relaţiei ungaro-române şi nu se sfieşte să pună piedici unor cauze care sunt importante atât pentru maghiari, cât şi pentru români”, scrie Szijjártó. ”Trecerile de frontieră deschise la graniţa celor două state nu sunt doar simbolice, au şi o însemnătate practică. Aduc mai aproape comunităţile care trăiesc la graniţa celor două state, respective înlesneşte viaţa de zi cu zi a celor care trăiesc acolo”.

Ministrul maghiar consideră că ”Vetoul (în cazul) deschiderii unei noi treceri de frontieră nu înseamnă altceva decât împiedicarea intenţionată a aproprierii celor două naţiuni”.

Tăriceanu îl pune la colț pe Iohannis: ”Să caute în turma de demagogi ai Guvernului Său”

Aici trebuie comentat că ministrul maghiar exagerează și nu interpretează corect demersul lui Iohannis. Practic, proiectul de lege în cauză era inițiativa a patru deputați, niciunul vreo somitate în diplomație  - în condițiile în care în Parlament, chiar în PSD sau în grupări apropiate sunt foști miniștri de Externe precum Titus Corlățean sau Teodor Meleșcanu, ori foști premieri. Nici unul nu apare ca inițiator al legii.

Apoi, legea avea aviz negativ de la Consiliul legislativ și de la Guvern, dar și raport negativ de la Comisia sesizată pe fond. Sunt și aspecte de securitate și siguranță, pe care inițiatorii nu au cum să le asigure… doar pentru că au obținut votul plenului. Aici e necesară o coroborare și o coordonare a eforturilor mai multor instituții…

Deci sesizarea lui Iohannis pe tema unei inițiative ”răzlețe” în materie de politică externă este firească – și nu poate fi interpretată ca făcând ”rău în mod intenţionat relaţiei ungaro-române”.

Pe de altă parte, trecând peste aspectele menționate, în contextul actuale ceea ce prevede legea e necesar – adică deschiderea punctului de frontieră – repet, cu luare tuturor măsurilor de securitate și siguranță. Deci, se poate pune problema de ce MAE și Iohannis, care se vrea un mare specialist în politică externă, nu au preluat inițiativa și nu au rezolvat deschiderea punctului de frontieră?! Totuși au trecut luni de când au început problemele!

Aici da, se poate pune sub semnul întrebării dacă nu cumva Iohannis reprezintă un interes pe care nu îl cunoaștem?...

Să mai menționăm că, în încheierea mesajului său, ministrul maghiar a declarat că ”Guvernul Ungariei rămâne în continuare angajat în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, deoarece aceasta este şi interesul maghiarilor care trăiesc în Transilvania şi în Ţinutul Secuiesc!”.

În concluzie, repetăm ce am scris la început – atacul dur, furibund al șefului diplomației maghiare este o consecință a aberațiilor lui Iohannis la adresa premierului maghiar.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova