Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Trump îi amenință pe protestatari care vor să vină la mitingul său din Oklahoma

Președintele SUA, Donald Trump, va fi sâmbătă seara în Tulsa, Oklahoma, într-un miting electoral. El i-a avertizat pe eventualii protestatari care ar dori să vină la miting că măsurile împotriva lor vor fi foarte dure.
Sputnik

BRUXELLES, 19 iun - Sputnik, Daniela Porovăț. Mesaj de avertisment fără echivoc al președintelui SUA, pe twitter-ul său,  pentru cei care ar dori să protesteze cu ocazia mitingului de susținere al lui Trump care va avea loc mâine seara la Tulsa, Oklahoma.

”Toți protestarii, anarhiștii, agitatorii, vandalizatorii și scursorile care mergeți la Oklahoma vă rog să înțelegeți că nu veți fi tratați cum ați fost tratați în New York, Seattle sau Minneapolis. Va fi o desfășurare foarte diferită!”, a scris Trump pe twitter.

Donald Trump își susține în acest week-end primul miting electoral pentru alegerile din toamnă. Locul nu pare ales întâmplător, Tulsa (Oklahoma) fiind orașul unde a avut loc un masacru în 1921, când 300 de persoane de culoare au murit, incendiate în propriile case de rasiștii albi.

Oklahoma este însă un fief conservator și de aceea Trump speră ca aici să își relanseze campania și creșterea în sondaje care a avut de suferit de pe urma pandemiei de coronavirus care a afectat grav SUA, urmată de probleme economice, plus revoltele care au cuprins mare parte din teritoriul SUA, declanșate de moartea unui afro-american în urma intervenției poliției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova