Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Cu ce agendă participă Iohannis la reuniunea Consiliului European

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis va participa mâine la reuniunea prin videoconferință a Consiliului European
Sputnik

BUCUREȘTI, 10 iun - Sputnik, Marius Holdean. Potrivit comunicatului de pe site-ul Administrației Prezidențiale, în cadrul reuniunii Consiliului European, care se va desfășura prin videoconferință, vor fi abordate Planul de relansare economică și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit propuse recent de către Comisia Europeană.

De asemenea, tot printre temele de discuție se va număra și procesul de negociere a relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, alături de alte subiecte de politică externă. Astfel, comunicatul arată că membrii Consiliului European vor discuta despre pașii de urmat în cadrul negocierii relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, având în vedere faptul că progresele obținute până în prezent în procesul de negociere sunt limitate, existând un număr de domenii în care se mențin divergențe importante între cele două părți.

De asemeena, șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii vor avea discuții aprofundate cu privire la elementele incluse în pachetul de măsuri de relansare economică propus de către Comisia Europeană (Next Generation EU), prezentând poziționările cu privire la aspectele de interes prioritar pentru statele membre.

România și Republica Moldova participă la reuniunea Parteneriatului Estic

Ulterior acestei reuniuni, Președintele Consiliului European, domnul Charles Michel, va prezenta varianta revizuită a pachetului de negociere pentru viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și pentru Planul de relansare economică.

Care va fi poziția României

Comunicatul anunță că preşedintele României va avea ca poziție faptul că propunerile Comisiei Europene reprezintă o bună bază de pornire în negocieri, în vederea asigurării resurselor pentru acoperirea nevoilor financiare substanțiale din perioada post-criză COVID-19.

Informarea oficială despre participarea lui Iohannis la Consiliul European arată că președintele va arăta că ”toate statele membre au nevoie de sprijin financiar în acest proces de recuperare economică, chiar dacă într-o măsură diferită, în condițiile în care instrumentele și mecanismele naționale se dovedesc insuficiente într-un astfel de context. Astfel, asigurarea unui acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre este esențială pentru a permite acestora să diminueze daunele produse de criză”.

Strict despre poziționarea vizavi de interesele României, Iohannis va reafirma sprijinul României pentru avansarea negocierilor în vederea obținerii, cât mai curând posibil, a unui acord final privind viitorul buget multianual al Uniunii, subliniind că viitorul buget ar trebui să fie substanțial, echilibrat și capabil să răspundă preocupărilor statelor membre.