Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Trump anunța sfârșitul epocii războaielor: Nu vom interveni în alte state

SUA nu se vor mai implica în rezolvarea conflictelor din alte state, iar epoca războaielor continue s-a încheiat, a declarat Donald Trump.
Sputnik

BUCUREȘTI, 14 iun – Sputnik. Militarii americani nu se vor mai implica în restabilirea altor state și „nu vor rezolva conflicte străine”, a declarat președintele Donald Trump, transmite RIA Novosti.

Potrivit lui, Washington revine la principiile fundamentale potrivit cărora principala sarcină a soldatului este apărarea și protecția SUA de dușmanii externi.

“Încheiem era războaielor infinite”, a spus liderul american într-un discurs rostit în fața absolvenților academiei militare West Point din statul New York.

Donald Trump a declarat că “viziunea clară asupra protecției intereselor vitale ale Americii a revenit la locul ei”. El a adăugat că în atribuțiile trupelor americane nu se află rezolvarea “unor conflicte vechi din niște țări îndepărtate, despre care mulți oameni nici nu au auzit”.

„Decizie regretabilă”: Planul lui Trump de retragere a trupelor SUA năucește Germania

“Nu suntem polițiștii acestei lumi. Însă dușmanii noștri trebuie să știe că în cazul în care poporul nostru va fi amenințat, niciodată, niciodată nu vom ezita. Și când vom lupta, o vom face doar pentru a învinge”, a conchis președintele.

Totodată, săptămâna trecut Trump a informat congresmanii despre păstrarea contigentelor militare într-un șir de țări, unde prin decizia președinților americani precedenți se află militari SUA.

Pe lângă Afganistan, unde campania, declanșată de Washington durează peste 19 ani, e vorba de astfel de state precum Irak, Siria, Iordania, Turcia, Liban, Egipt, Filipine, peninsula Arabă, Kosovo, Africa de Est, bazinul lacului Ciad, regiunea Sahel.