BUCUREȘTI, 13 iun – Sputnik. Miniștrii Sănătății ai Italiei, Germaniei, Franței și Olandei au semnat un contract cu compania britano-suedeză Astrazeneca pentru producția a 400 milioane de doze ale vaccinului împotriva coronavirus, a declarat ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza.
Potrivit lui, vaccine “va fi destinată populației Europei”.
“Conform planului, faza experimentală se află într-o etapă avansată, se va încheia la toamnă, iar prima partidă a vaccinului va disponibilă până la sfârșitul anului”, a scris Speranza pe Facebook.
El a subliniat că potențialul vaccin a apărut datorită studiilor Universității din Oxford, iar producția lui va avea loc inclusiv cu participarea părții italiene.
“Semnarea de azi a documentului reprezintă primul pas pentru Italia și întreaga Europă. Vaccinul este singura soluție definitorie pentru COVID-19. În opinia mea, acesta ar trebui să fie tratat ca un bine global comun, la care au dreptul toți, fără a exista un privilegiu pentru cei puțini”, a declarat Speranza.