BUCUREȘTI, 11 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Ce se întâmplă din toamnă cu școlile, cu elevii și cu profesorii? Iată întrebarea la care nimeni nu poate da un răspuns concret, deși, până în septembrie, nu mai este chiar atât de mult.
Profesorul de limba română Cristina Tunegaru spune că ideea că, din septembrie, unii elevi ar putea învăța în corturi sau containere este ”ridicolă și periculoasă”.
În opinia sa, problema supraaglomerării claselor nu va fi rezolvată prin ”cârpeli” care nu face decât să prelungească starea de confuzie și de nesiguranță din sistemul de învățământ românesc.
Și aceasta pentru că atât copiii, dar și părinții trebuie să știe că se vor întoarce la școală în siguranță, nu să învețe peste iarnă în corturi și alte instalații improvizate.
”Au rămas câteva luni până în septembrie, iar Ministerul încă se zbate să găsească ”soluții” ușoare și ieftine. Nu, nu se poate așa”, spune Tunegaru.
Dascălul crede că este nevoie să se facă mai multe clase, astfel că, dintr-o clasă cu 36 de elevi să se creeze două cu 18 școlari.
Nu este atât de simplu pe cât pare, însă, pentru că o asemenea organizare presupune un număr mai mare de clădiri și de profesori. Iar angajarea profesorilor ar trebui să se facă acum, în perioada verii.
”Aș vrea să văd că ministrul încurajează absolvenții să se înscrie la examenul de titularizare, că apar posturi și norme, că Educația primește mai mulți bani și nu mai rămâne la periferia investițiilor statului”, a adăugat cadrul didactic.
În privința spațiilor suplimentare, Tunegaru spune că lângă o școală supraaglomerată se află măcar o alta în care elevii sunt prezenți doar de la 8 la 14 și nu se învață în schimburi. Așa că o soluție ar reprezenta-o colaborarea dintre școli și împărțirea spațiilor. Mai mult, susține sursa citată, școlile ar trebui să aibă puțină putere de decizie, să găsească soluții și să se asocieze.
”Scenariul corturilor și al containerelor nu reprezintă decât dovada amânării unei decizii, a ezitării”, a subliniat Cristina Tunegaru.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova