"Nu este o temă care ar trebui politizată. Eu m-am ferit să o politizez şi îi rog pe cei din Parlament să decidă în funcţie de criterii şi analize obiective, nu în funcţie de interese politice sau electorale de moment”, a spus Orban.
Premierul i-a sfătuir pe aleși să nu trateze politic problema, ci să o trateze din perspectiva nevoii de a asigura sănătatea publică, de a apăra viaţa şi sănătatea cetăţenilor români.
”Nu există o altă abordare pentru noi. Nu este moftul nostru politic prelungirea stării de alertă. Din punct de vedere politic, pot să vă spun că nu este un avantaj. Pe de altă parte, suntem oameni raţionali, suntem oameni care ţinem cont de interesul public şi, pentru a asigura sănătatea şi viaţa românilor, este fundamentală menţinerea stării de alertă. Vom apela la toate pârghiile constituţionale şi legale pe care le avem, pentru a păzi sănătatea românilor, indiferent ce vor face unele partide din Parlament", a declarat Orban, arătând că este dispus să forțeze nota numai să obțină prelungirea stării de alertă.
Premierul a vrut să-i sperie pe parlamentari și a mai declarat că "a pune punct stării de alertă înseamnă, de fapt, punerea în pericol a sănătăţii cetăţenilor României", motivând că, fără pârghiile necesare pentru respectarea legii, "practic, nu o să mai putem frâna răspândirea virusului în comunitate".
Premierul s-a plâns că, fără starea de alertă, nu ar avea pârghii pentru a interveni în focare, unde nerespectarea regulilor duce la îmbolnăvirea unui număr mai mare de oameni
”O relaxare totală în momentul de faţă va duce la creşterea numărului de persoane infectate. Nu putem estima care va fi această creştere. Orice creştere a numărului de infectări, creşte numărul de persoane care riscă să sufere un deces. Punem în pericol inclusiv viaţa oamenilor, dacă renunţam la măsurile care sunt aferente stării de alertă”, a vrut premierul să fie convingător.
El a avertizat voalata că orice fel de creştere a numărului de persoane care riscă să se infecteze sau se vor infecta efectiv poate să ducă la alte măsuri de restricţie, poate să ducă la perturbări ale altor activităţi, pe care noi în mod gradual, cu nişte măsuri de protecţie, le relaxăm, arătând astfel că neprelungirea stării de alertă ar putea fi compensată cu alte măsuri drastice.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova