BUCUREȘTI, 5 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Situație dramatică pentru o elevă care făcea meditații la matematică. Și aceasta pentru că fata, elevă în clasa a VIII-a, a fot agresată sexual de profesorul său, în vârstă de 75 de ani.
În luna februarie a acestui an, Marian Filionecu, profesor de matematică pensionar, din Popești-Leordeni, a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru agresarea sexuală a unei fete de 14 ani pe care o pregătea la matematică.
Procesul este pe rolul Curții de Apel București, iar sentința nu este definitivă. Procesul este în faza de apel, cu următorul termen la începutul lunii iulie.
Din păcate, această sentință arată că profesorul a avut ani de zile față de elevele care mergeau la el la meditații atitudini cu conotație sexuală, însă fetele nu au depus niciodată plângere.
Ulciorul nu merge, însă, de multe ori la apă, așa că Marian Filionescu și-a găsit nașul, în persoana unei eleve de clasa a opta, abuzată în mai 2018, care se pregătea pentru examenul de Evaluare Națională.
Meditațiile aveau loc în casa profesorului, acolo unde s-a petrecut și agresiunea. Fata le-a spus anchetatorilor că, în timp ce își punea cărțile în ghiozdan, profesorul a îmbrățișat-o și a început să o sărute în mod repetat pe gât și pe obraz, cât mai aproape de gură.
Eleva spune că a reușit să își tragă capul și să scape din brațele pasionalului dascăl, dar acesta nu s-a lăsat, prinzând-o de mână și bruscând-o. Mai mult, în timp ce o ținea de mâna dreaptă, cu cea stângă o strângea de sâni.
”După aceasta, mi-a băgat mâna pe sub tricou şi eu i-am prins mâna, dar acesta, având mai multă forţă, s-a eliberat şi a început din nou să mă strângă de sâni, de această dată direct pe sutien, spunându-mi ca data viitoare să nu mai port sutien”, este mărturia fetei.
Ajunsă acasă, fata a vorbit la telefon cu sora sa, apoi, la îndemnul acesteia, le-a spus părinților, care au alertat autoritățile.
Mai multe eleve, ajunse acum adulte, au depus mărturie împotriva profesorului. Una dintre ele a spus că dascălul făcea gesturi care o jenau, respectiv îi punea mâna pe picior, o pupa pe obraz sau îi povestea despre alte eleve care veneau la meditații și care i-ar fi cerut sfaturi pentru relațiile lor sexuale.
O altă elevă a povestit că profesorul a pupat-o chiar de față cu soția sa.
”Precizez că în timpul meditaţiilor, acesta îmi spunea că sunt frumoasă şi mă pupa în continuare, câteodată şi de câte trei patru ori, iar mie îmi displăcea acest lucru. Soţia sa era de faţă şi cred că era obişnuită cu un astfel de comportament fiindcă nu lua mereu atitudine, însă îmi amintesc că o dată i-a spus să mă lase în pace pentru a-mi termina exerciţiul”, a declarat fata.
Judecătorul arată, în motivarea sentinţei prin care profesorul Filionescu a fost condamnat la şapte ani de închisoare, că „din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză coroborate cu declaraţia persoanei vătămate rezultă fără putinţă de tăgadă un veritabil mod de operare al inculpatului pe parcursul şedinţelor de meditaţii faţă de elevele sale”, notează sursa citată.
De asemenea, instanța mai arată că profesorul ”a eșuat în păstrarea distanţelor fizice şi psihologice cu minorele, conversaţiile dintre aceştia în timpul meditaţiilor la matematică fiind extrem de intime”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova