BUCUREȘTI, 5 iun - Sputnik, Marius Holdean. Candidatul PNL - USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a vrut să fure startul în campania pentru București și a organizat astăzi o conferință de presă în aer liber, în Prelungirea Ghencea. La fața locului a venit și Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei din partea PSD, care a încercat să îl împiedice pe Nicușor Dan să își desfășoare conferința.
Bădulescu l-a acuzar pe Nicușor Dan că nu poartă mască la conferința de presă. „Nu purtați mască. NU vă este rușine”, i-a spus Bădulescu viitorului candidat.
Nici Nicușor Dan nu s-a lăsat mai prejos și i-a cerut lui Aurelian Bădulescu să țină distanța socială de 2 metri, după ce viceprimarul s-a apropiat de pupitrul conferinței de presă. Până la urmă, cearta s-a lăsat și cu niște îmbrânceli între cei doi politicieni, ducând ideea de ”bătălie” politică la un cu totul alt nivel.
Pentru a-i strica evenimentul lui Nicușor Dan, viceprimarul a adus și un dulap la conferința lui Nicușor Dan pentru a sugera că acesta ar fi stat ascuns timp de patru ani. Dulapul a fost luat însă și aruncat în afara spațiului de desfășurare a conferinței de către însoțitorii lui Nicușor Dan.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova