Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Tătaru, vești rele pentru românii care se întorc din Grecia și Bulgaria

Ministrul Sănătății îl contrazice pe ministrul Economiei, Virgil Popescu, în privința eliminării perioadei de izolare de 14 zile, începând cu 15 iunie, pentru românii care se întorc din vacanță.
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 iun = Sputnik, Georgiana Arsene. Românii care se întorc din vacanțele petrecute în Bulgaria și Grecia au șanse mari să intre în carantină, deși, inițial, se vehiculase ideea potrivit căreia se elimină perioada de izolare de 14 zile începând cu data de 15 iunie 2020.

Românii, buluc pe site-urile de job-uri în mai: ce s-a căutat

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a precizat că în Bulgaria și Grecia sunt șanse mai mici de infectare cu coronavirus decât în România. Acesta a subliniat că „orice călătorie suplimentară poate să afecteze cifrele”, chiar dacă cele două țări au o incidență mai mică a infecției.

Întrebat despre acest lucru, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a precizat că, din moment ce există acest risc, ce vor face cei care se vor întoarce în România, care stau în izolare? Oficialul a explicat că, în acest moment, la nivelul Comitetului pentru Situații de Urgență se judecă fiecare stat în parte.

”În măsura în care vedem că în acel stat are o rată de cazuri noi la mia de locuitori mică, gândim, prin reciprocitate, și atunci veți vedea și zborurile, să avem cu acele state anumite reguli în care să scoatem autoizolarea la întoarcere, dar încă nu este momentul. Analizăm în această perioadă. Veți vedea spre 15 iunie și deciziile luate”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit digi24.ro.

La momentul de față, dacă românii pleacă în vacanță în Grecia și Bulgaria, la întoarcere intră în izolare pentru o perioadă de 14 zile.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, toate persoanele care vin dintr-o călătorie internațională trebuie să stea în izolare la domiciliu 14 zile.

INSP şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează situaţia din cele două ţări pentru vedea dacă acestea rămân sub coeficientul de risc privind infectarea cu noul coronavirus, adică sub pragul de 4 sau 5, mai punctează sursa citată.