Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis se bate cu USR pe anticorupție: reacție de ultimă oră de la Cotroceni

Situație bizară între Cotroceni și USR, după ce Dan Barna a anunțat că partidul nu va vota noua Strategie Națională de Apărare a Țării. Un consilier prezidențial a reacționat lăudându-se că noua strategie e plină ochi de anticorupție
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 iun - Sputnik, Marius Holdean. Reacția Cotroceniului după ce liderul USR Dan Barna a anunțat că partidul său nu va vota noua Strategie Națională de Apărare a Țării nu a întârziat să apară. Prin vocea consilierului prezidențial Ion Oprișor (Departamentul Securității Naționale), Cotroceniul se laudă că noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024 dedică suficient spațiu anticorupției și arată astfel că criticile aduse de USR sunt nefondate.

În declarația de presă a lui Oprișor de pe site-ul Administrației Prezidențiale se arată că noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării acordă o importanţă majoră componentei societale a securităţii naţionale, bazate în special pe creşterea rezilienţei şi reducerea vulnerabilităţilor interne, ”inclusiv prin combaterea corupţiei, precum și pe buna funcţionare a statului de drept şi a democraţiei și pe consolidarea capacităţii administrative”.

Potrivit lui Oprișor, în noua strategie, combaterea corupţiei în toate ipostazele sale, de la formarea grupurilor nelegitime de interese şi până la riscul deturnării deciziilor luate de autorităţile statului, este abordată în mai multe secțiuni (de exemplu la punctele 142, 146, 150 şi 157).

„În noua Strategie, fenomenul corupției nu mai reprezintă doar o vulnerabilitate, așa cum era menționat în strategiile anterioare, ci i-a fost atribuit un grad ridicat de atenție, fiind încadrat în categoria riscurilor de securitate”, mai arată reprezentantul Cotroceniului.

De asemenea, Oprișor apără strategia pe motiv că aceasta reiterează atașamentul României față de statul de drept, subliniind explicit la punctul 53 că respectarea angajamentului ferm față de dreptate și de lege, valorile democrației și principiile statului de drept, precum și modernizarea statului și instituțiilor sale reprezintă fundamente care asigură cetățenilor securitatea și prosperitatea la care sunt îndreptățiți.

USR, lovitură pentru Iohannis: nu votează noua Strategie Națională de Apărare a Țării

Și apologia strategiei continuă în aceiași termeni, meniți să invalideze criticile USR: ”Strategia implică lupta anticorupție pentru realizarea obiectivelor naționale de securitate, din perspectivă internă, care vizează buna funcționare a justiției și asigurarea ordinii de drept, înlăturarea deficiențelor care afectează buna guvernare, precum și prevenirea și combaterea infracționalității de toate felurile”.

Scuza pe care o prezintă Oprișor cu privire la modificarea abordării luptei anticorupție, criticată de USR, este aceea că în elaborarea Strategiei s-a avut în atenție respectarea prevederilor constituționale și ale legilor în vigoare, precum și a deciziilor Curții Constituționale a României, ”în baza cărora serviciile de informații nu trebuie să participe la obținerea de probe în cooperare cu Ministerul Public, care să fie utilizate în cadrul procesului de urmărire penală”.

Desigur, din justificarea consilierului prezidențial nu putea să lipsească ”viziunea Președintelui Klaus Iohannis” pentru care, ne spune consilierul său, lupta anticorupție trebuie continuată fără rezerve, concomitent cu promovarea la nivelul societății a valorilor fundamentale care stau la baza creării unei culturi a integrității în zona publică, pentru că doar în acest fel vor putea fi eradicate cauzele care stau la baza fenomenului corupției.

Și, ca argument suprem în consolidarea imaginii de justițiar suprem a președintelui țării, statuie pe care USR se străduiește mai nou să o dărâme, Oprișor amintește că în cursul zilei de ieri, Iohannis a avut o întâlnire cu premierul în cadrul căreia ”s-a discutat aplicat despre repararea legislației juridice atât de afectate de modificările succesive care au avut loc în anii trecuți”.

Cum l-a atacat Barna pe Iohannis

”În mod inexplicabil, în Strategia Națională de Apărare a Țării, elaborată de CSAT și trimisă Parlamentului spre aprobare, corupția devine un fenomen secundar”, și-a arătat liderul USR indignarea astăzi pe pagina sa de facebook, refuzându-i lui Iohannis calitatea sa supremă de apărător al anticorupției și semnalizând că USR aspiră să îi ia locul în această funcție.

”Zilnic aflăm despre achiziții dubioase (care au loc chiar și în momente grele cum e apariția unei pandemii), despre conducte de bani publici scurși către clientela de partid și despre programe guvernamentale din care întotdeauna statul și românii pierd”, a mai scris Barna pe facebook, acuzându-l indirect pe Iohannis că îi protejează pe cei din PNL.