Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Emil Constantinescu, intervenție internațională impecabilă! Lecție pentru puternicii lumii

”Mediul academic trebuie să-şi construiască propria agendă - să refuze să preia agendele mediului financiar sau politic, care vizează, prioritar, interesele proprii”
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. O nouă intervenție remarcabilă a fostului președinte al României, Emil Constantinescu cu ocazia videoconferinței internaționale ”Rolul mediului academic în punerea în aplicare a Obiectivelor de dezvoltare durabilă în criza COVID-19”.

La dezbatere au participat, alături de președintele Emil Constantinescu, Ameenah Gurib-Fakim, președintele Mauritius 2015-2018, Garry Jacobs, președinte & CEO - Academia Mondială de Artă și Știință, Winston P. Nagan, membru al Board of Trustees – Academia Mondială de Artă și Știință, Bujar Nishani, președintele Albaniei 2012-2017, Rosalia Artega Serrano, președintele Ecuadorului 1997, Nikolaos Theodossiou, președintele Rețelei de Soluții pentru Dezvoltare Durabilă la Marea Neagră, și László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Chiar în discursul inaugural, președintele Constantinescu a punctat o realitate de care trebuie ținut seama: ”Pandemia a scos la iveală deficienţe grave în domeniile sănătăţii, economiei, educaţiei, protecţiei sociale, drepturilor omului, în statele dezvoltate”.

În context, e firesc efectul următor: ”Statele în curs de dezvoltare, pentru care acestea erau un model de urmat, îşi pot pune întrebări legitime pentru viitorul lor”.

Şi, spune curajos președintele Constantinescu, ”la fel de legitim, pot întreba pe reprezentanţii mediului academic de ce nu au abordat şi expus public cu mai mult timp înainte aceste carenţe pe care, în numai trei luni, un virus le-a evidenţiat în mod dureros”.

Făcând o interesantă legătură între pandemie și revolta din SUA, președintele a subliniat ”exemplara responsabilitate civică a miliarde de oameni de pe mapamond care au urmat indicaţiile autorităţilor, chiar dacă acestea au fost doar mesaje cu un caracter strict sanitar.

Iar acum ”după trei luni, vedem că tocmai lipsa unui mesaj care să abordeze problemele dezvoltării durabile a generat o tensiune socială care se poate transforma în revolte mai mult sau mai puţin controlabile, cum sunt cele care s-au declanşat în Statele Unite în ultimele zile, şi în unele ţări din Europa Occidentală”.

Ori, atrage atenția președintele, 2020 trebuia să fie debutul ”Deceniului de Acţiune al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, în cadrul Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030.

”Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, care au în vedere îmbunătăţirea situaţiei în domenii precum: sărăcia, analfabetismul, lipsa accesului la apă şi igienă, inegalităţi sociale, schimbări climatice, nu şi-au diminuat importanţa pe timpul pandemiei (…) ba chiar s-au acutizat”, a declarat preşedintele român.

Dar, spune Emil Constantinescu, ”revitalizarea acestor obiective critice nu se poate face decât prin solidaritate şi cooperare între state” - dar ”tocmai acest lucru a devenit dificil, după ce în timpul pandemiei, statele, puse în faţa unor evenimente tragice, s-au izolat, căutând soluţii prin care să se salveze pe cont propriu”.

”Soluţiile imediate pentru redresare trebuie să cuprindă: o mai bună planificarea investiţiilor publice şi private în dezvoltare durabilă pentru construirea unor infrastructuri reziliente; întărirea sistemelor de protecţie socială; investiţii în gestionarea cauzelor şi reducerea riscurilor”, spune președintele, arătând că aici (numai) mediul academic poate oferi ”viziune, strategii şi instrumente de lucru”.

Declarația anului: Emil Constantinescu despre Pandemie, globalism multipolar, manipulare
Și, atenție la acest pasaj: ”Pentru soluţia unei dezvoltări durabile, mediul academic trebuie să-şi construiască propria agendă, şi să refuze să preia agendele mediului financiar sau politic, care vizează, prioritar, interesele proprii, pentru a preveni revenirea la situaţiile anterioare sau chiar agravarea lor aşa cum s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat după crizele financiare sau de securitate, din primele decenii ale secolului XXI”.

Iar președintele continuă cu o critică fermă, curajoasă a societății actuale: ”Mediul academic trebuie să aibă în vedere prioritar interesele cetăţenilor (…) trebuie să fie garantul care trebuie să prevină ca informatizarea să nu afecteze dreptul la intimitate, inteligenţa artificială şi robotizarea să nu dezumanizeze climatul social, progresul medical să fie strict controlat din punct de vedere etic, să se revină la educaţia bazată pe cunoştinţe şi nu doar pe abilităţi şi deprinderi şi cultura să nu fie înlocuită de divertisment”.

”Alternativa este ceea ce vedem în ultimele zile pe ecranele televizoarelor şi pe reţelele de socializare - deturnarea unor manifestaţii paşnice de condamnare a unui abuz revoltător al unor poliţişti, de către grupuri violente care urmăresc provocarea unui haos generalizat”, a declarat președintele Constantinescu.

Președintele atrage din nou atenția – ”toate acestea reprezintă pentru europeni un 'deja vu': imaginea luptelor de stradă între anarhiştii de extremă dreapta şi extremă stânga din Germania anilor '30 care au dus în final la dictatura fascistă şi comunistă”.

Și, din nou atenție – ”est-europenii sunt vaccinaţi  împotriva acestor tipuri de dictatură, dar sunt atenţi şi la pericolul protestocraţiei” – adică ”mișcări violente fără ideologie, lideri sau participanţi asumaţi, urmărind instaurarea anarhiei, precum şi ameninţarea autoritarismului”.

Deci, o critică foarte clară a tendințelor ”protestatare” de care a avut și România parte – iar acum se văd în SUA.

Președintele român atrage atenția că ”folosirea termenilor: dominaţie, ameninţarea cu arme de foc sunt ridicole şi adâncesc divizarea unei societăţi care are nevoie de reconciliere pentru a se reconstrui după drama pandemiei”.

”Impactul emoţional al pandemiei, generat de frica generată de un virus care poate lovi pe oricine indiferent de poziţia socială, poate repoziţiona viaţa ca o valoare supremă - este fundamentul pe care se poate construi o cultură a păcii din care să fie eliminat cultul violenţei şi înlocuit de un dialog real între diferite grupuri şi oameni diferiţi prin rasă, etnie, religie, tradiţii şi opinii”, a declarat președintele Emil Constantinescu – a consemnat AGERPRES.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova