BUCUREȘTI, 24 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cunoscutul analist Bogdan Duca, teolog și politolog, aduce în discuție o coincidență foarte interesantă, pe fondul unui scandal monstru care a revenit, la fel de suspect, în aceste zile – dosarul ”sexual” al fostului episcop al Hușilor.
Bogdan Duca aduce aminte că ”în plină campanie pentru referendumul pentru familie, se detona un scandal sexual homosexual în chiar cel mai înalt nivel al BOR”. Ce s-a întâmplat atunci?
”Înregistrări porno cu episcopul Corneliu al Hușilor, dar mai ales cu discuții în care acesta menționa pasiunile sodomite ale unor altor ierarhi sinodali treceau din folderele bârfelor preoțești în dosarele procurorilor”, amintește Duca.
Și care a fost efectul nenorocirilor cunoscute și necunoscute de opinia publică? ”De unde BOR începuse o adevărată trezire spre chestiunile sociale și o implicare în bătălia pentru familie, scandalul a provocat un non-combat cu consecințele văzute în zilele referendumului”.
Iar Referendumul, ne amintim, în ciuda tuturor sondajelor, pronosticurilor, opiniilor exprimate – a căzut! S-a cam dat vina pe PSD, o acuzație stupidă, dar oarecum ”înghițită” de opinia publică.
Dar ceva a mai fost în neregulă atunci, iar Bogdan Duca atrage acum atenția: a fost… tăcerea presei în legătură cu scandalul din BOR – ceea ce, dată fiind amploarea și posibilele implicații ”înalte” sugerate, nu e firesc!
”Presa a trecut totul sub tăcere, după zilele ”fierbinți” ale scandalului, ba chiar, după referendum, sfințirea șantierului noii catedrale patriarhale a fost mediatizată și aplaudată de presă și autorități, parcă răsplătind eșecul (de fapt autosabotajul) de la referendumul pentru familie”, spune Duca.
Sigur, e o ipoteză șantajului la BOR, a ”trocului tăcerii” e greu de demonstrat – dar, dacă stăm strâmb și ne gândim drept, căderea referendumului ar putea fi explicabilă așa – prin îndepărtarea BOR de pe câmpul bătăliei.
Iar Bogdan Duca mai aduce aminte de un alt aspect, de asemenea surprinzător, tot din motiv de tăcere.
”Cazul Corneliu a fost ”tranșat” fără scandal - Onilă nu a fost depus din scaun, nici canonisit - și-a dat demisia, păstrând statutul episcopal și leafa aferentă, a primit o vilă de reședință, mașină, șofer, personal care să aibă grijă de bunăstarea și confortul său arhieresc”, spune analistul, constatând din nou: ”Spre mirarea mea, presa a ignorat subiectul”.
Într-adevăr, nici un jurnalist nu a fost interesat ”de dulcea „pedeapsă” a lui Onilă – are dreptate Bogdan Duca.
”Doar câțiva chiar devotați au avut semne de întrebare cu privire la felul în care un dosar în care Onilă putea fi acuzat de sex cu minori, a... dispărut în neantul arhivelor - nu a fost clasat ci a dispărut”, spune Duca.
În schimb, a apărut brusc, acum! ”Aflu că a apărut la un an și jumătate, după”, se miră și Bogdan Duca, așa cum am făcut-o și noi la reținerea și arestarea fostului episcop… la mult timp după ce acesta nu mai avea funcții, era probabil supravegheat chiar din interiorul instituției – deci nu mai putea influența martori, probe...
”Cum nu sunt vreun inocent și nu mai cred de multișor în independența justiției, mă întreb: oare nu cumva autoritățile arată, cu politețea securistă ce îi caracterizează, ”pisica” spre BOR? Ce i-o fi deranjat?”, întreabă Bogdan Duca.
Într-un recent articol scriam că în contextul în care unii episcopi și preoți – și chiar BOR - par a fi devenit o problemă pentru autoritățile care impun izolarea, este ciudată această acțiune mediatizată și greu de justificat a procurorilor – reținerea, cu presa de față, a fostului episcop… după atât timp de la scandal! Și după ce s-au luat măsuri în ceea ce-l privește, mai mult sau mai puțin drastice.
Scriam în articolul respectiv - chiar fără a adopta temele conspirației, nu poți să nu te întrebi de ce ancheta nu s-a derulat mai departe fără măsuri extreme și fără mediatizare?
În concluzie, analizând coincidențele ciudate – și alte aspecte bizare, cum ar fi atitudinea presei – atunci da, eșecul Referendumului ar putea avea o altă explicație decât cele la care ne-am gândit până acum.