BUCUREȘTI, 22 mai - Sputnik, Marius Holdean. Ludovic Orban nu a prididit să arate importanța băncilor pentru revenirea economică a țării, deși este de notorietate că băncile din România, sucursale ale unor multinaționale, nu sunt interesate de a sprijini capitalul autohton sau producția care ar putea într-adevăr să aducă plusvaloare economiei românești.
"Reuşita planului de reclădire economică stă în parteneriatul cu dumneavoastră, sistemul financiar-bancar, pentru că este clar că repornirea economică, procesul de dezvoltare economică, stimularea procesului de investiţii, stimularea puterii de cumpărare a românilor pentru menţinerea sau asigurarea unei cereri care să ajute companiile să-şi crească producţia să revină la un nivel de activitate depinde foarte mult de susţinerea şi de colaborarea dintre Guvern, mediul de afaceri, sistemul financiar-bancar şi toate celelalte instituţii implicate", a declarat Ludovic Orban, arătând un respect deosebit pentru bănci.
Un alt mare iubitor de bănci este, de altfel, și ministrul de Finanțe Florian Cîțu, ca dovadă că atât premierul, cât și ministrul de Finanțe, au întârziat cât au putut de mult să ia o decizie privind amânarea ratelor la bănci pentru a proteja cetățenii de efectele crizei coronavirusului.
Premierul a arătat care au fost temele propuse spre discuţie reprezentanţilor băncilor.
"Printre temele pe care vreau să le discutăm se numără modul de implementare a programului IMM Invest. De asemenea, aş vrea un pic să discutăm despre creditul ipotecar, despre programul Prima Casă, care a suferit anumite modificări. Aici vă spun din capul locului, trebuie să susţinem puternic din punctul meu de vedere cetăţenii care vor să îşi cumpere case. Un om care îşi cumpără casă îşi cumpără şi mobilă, îşi cumpără şi aparatură electronică, are nevoie de instalaţii electrice, de centrală ş.a.m.d.”, a declarat premierul.
Orban a mai spus că orice casă înseamnă de fapt un temei foarte solid pentru foarte multe cheltuieli, care generează o cerere absolut necesară pentru companii, ca să susţină un nivel de producţie cât mai ridicat, dar el de fapt a încurajat astfel creditul de consum.
El a mai spus că planul guvernamental de relansare economică va cuprinde o "serie largă" de măsuri.
"Pe lângă IMM Invest, intenţia noastră este ca într-o perioadă de timp cât mai scurtă, sigur, aici suntem dependenţi de aprobarea schemelor de stat la nivelul Uniunii Europene, de către Comisia Europeană, să introducem mai multe scheme de stat, scheme de ajutor de stat, va fi o schemă apropiată de IMM Invest pentru companiile mari, de garantare a creditelor pentru investiţii şi pentru capitalul de lucru, cu o garantare de până în 80% şi cu o subvenţie la dobândă de până în 50%”, și-a prezentat Orban intențiile. Este straniu că menționează blocajul posibil al Comisiei Europene care a aprobat pentru Germania și Franța ajutoare de stat de miliarde de euro!
De asemenea, Orban a pomenit de proiectul Guvernului privind înfiinţarea unui Fond de investiţii după modelul polonez şi de măsurile active de stimulare a ocupării care vor fi finanţate prin programul european SURE.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova