Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

”Sinucidere” la Vâlcea… sau altceva? Ce ascunde moartea unui om cheie pentru mega afaceri

Sinucidere?... Moartea subită și greu explicabilă a unui om care știa enorm de multe despre cei implicați acolo – dar și despre ce se urmărește acum cu fosta glorie a industriei chimice românești.
Sputnik

Tragediile Diasporei nu se mai opresc: s-a sinucis de dorul soţiei plecate în străinătate
BUCUREȘTI, 19 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Presa anunță încă de aseară un nou caz de presupusă sinucidere - un fost director al celebrei Oltchim, Alin Smeu. Fostul director economic avea 49 de ani.

Din primele date rezultă că Smeu a fost găsit spânzurat de un pom, un cireș, din propria curte – și nu ar fi lăsat niciun bilet prin care își explice gestul sau să lase un cuvânt de adio.

Nu se cunosc alte detalii – iar ”presa de investigații” nu dă importanță acestui caz, deși pare la fel de suspect ca alte câteva ”sinucideri” – culmea, săvârșite tot în cea mai ciudată și anacronică modalitate – spânzurarea. Amintesc doar cazul afaceristului Vasile Turcu sau al jurnalistului Cristian Matos, pe care presa nu le-a tratat cu atenția cuvenită.

Despre Alin Smeu știm că a lucrat la Oltchim Râmnicu Vâlcea încă din anul 1995, imediat absolvirea Facultății de Ştiinţe Economice - Craiova.

A ajuns repede să fie apreciat de celebrul director general Constantin Roibu, care l-a propulsat, în 2012, în funcția de director adjunct financiar, apoi economic al Oltchim. A rămas în funcții de conducere până în 2018, societatea Oltchim, cu mici perioade de întrerupere.

În 2018 Oltchim a fost preluată de Chimcomplex, iar Alin Smeu a rămas pe postul de conducere până la începutul acestui an, când şi-a dat demisia din funcţie.

În afară de asta, surse locale spun că Smeu ar fi avut probleme de sănătate, chiar un atac cerebral, iar în ultima vreme a avut mai multe perioade de concediu medical.

Deci, o primă observație: un om suferind, care avea la dispoziția multe medicamente – cu potențial letal în doză mare – alege o metodă de sinucidere dureroasă și absurdă pentru vremurile noastre.

Tânăra care s-a sinucis era hărțuită sexual la locul de muncă? Detalii incredibile

În al doilea rând, Alin Smeu trecuse prin foarte multe perioade dificile fiind alături de Roibu în cele mai grele momente. Era mâna dreaptă a lui Roibu, fiind ”tăbăcit” în multe combinații grele.

O parte a presei locale îl și numea ”Lacheul lui Roibu”, acuzându-l că l-a însoțit și a dat mărturie pentru acesta în procese cu ziariști care făcuseră dezvăluiri despre afacerile de la Oltchim.

Iar afacerile acuzate de presă  și (unele) anchetate de procurori, inclusiv cu sprijin SRI, se refereau la fapte foarte grave – de la vânzarea pe nimic și falimentare, la favorizarea firmelor unor politicieni grei, a unor afaceriști notorii sau clanuri – până la spionaj. Inclusiv de legături cu personaje dubioase din afara țării.

Pe scurt, Oltchim – și bucățile în care s-a spart pe parcurs – a fost o sursă de finanțare pentru o ”clientelă” de toate calibrele… puternice și/sau periculoase. Ori, în calitatea sa de director financiar, Smeu a cunoscut multe, a fost implicat în tot – și, clar, știa foarte multe.

”Eternul director economic al Oltchim, Alin Smeu, se îmbogăţeşte pe zi ce trece, în totală contradicţie cu evoluţia societăţii şi cu marile probleme cu care se confruntă de 4-5 ani combinatul chimic. De fapt, în anii de criză, lui Alin Smeu i-a mers extrem de bine, întrucât „Smeul din poveste” şi-a construit în anul 2013 o vilă de lux imensă de 250 mp şi şi-a mai acordat un „bonus” în 2012 sub forma unei maşini de fiţe”, scria în 2015    ”Ziarul de Vâlcea”.

Sigur, publicația în cauză a avut un lung meci cu Alin Smeu, dar este certă implicarea sa în combinații de mare anvergură – așa cum au fost cele de la Oltchim.

De exemplu, eliberarea din funcție a lui Smeu și a întregii conduceri a fost cerută, pe vremea premierului Victor Ponta, în 2913, de şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu. Atunci, Constantin Roibu și 15 directori – printre care şi directorul general adjunct financiar, Alin Smeu și-au dat demisia.

Într-o primă concluzie putem spune că e vorba de moartea subită și greu explicabilă a unui om care știa enorm de multe despre cei implicați acolo – dar și despre ce se urmărește acum cu fosta glorie a industriei chimice românești.

De aceea am considerat că ilustrația cea mai potrivită este una cu bani mulți. Despre care Alin Smeu, Dumnezeu să-l ierte, știa multe – pe care acum le duce în mormânt.

Ori, despre ce se intenționează acolo vom reveni cu detalii. Ca și despre moartea suspectă a directorului care știa tot. Al câtelea ”sinucis” în democrația noastră europeană și euroatlantică?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova