Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

China testează un medicament care ar putea stopa pandemia „fără vaccin”

Primul focar de COVID-19 a apărut pentru prima dată în provincia Hubei din China la sfârșitul lui 2019, înainte de a se răspândi în întreaga lume, izbucnind o pandemie care a declanșat o cursă internațională contra-timp pentru a dezvolta tratamente și vaccinuri.
Sputnik

BUCUREŞTI, 19 – Sputnik, Doina Crainic. Un medicament care este în prezent testat la un laborator chinez a fost apreciat de un grup de oameni de știință ca fiind capabil să pună capăt pandemiei de COVID-19, „fără vaccin”, potrivit AFP.

În cadrul cercetării, publicată duminică în revista științifică Cell, oamenii de știință susțin că medicamentul dezvoltat la Universitatea Peking din China ar putea avea un dublu efect: ar scurta timpul de recuperare pentru persoanele infectate şi ar oferi imunitate pe termen scurt la virus.

Medicamentul a avut succes în stadiul testării pe animale, a confirmat Sunney Xie, directorul Centrului de Inovație Genomică Avansată al Universităţii din Beijing.

„Când am injectat anticorpi neutralizanți la șoarecii infectați, după cinci zile, încărcătura virală a fost redusă cu un factor de 2.500. Aceasta înseamnă că acest potențial medicament are un efect terapeutic”, a spus Xie, potrivit Sputnik France.

Anticorpi neutralizanți

În activitatea lor, echipa lui Xie a izolat 14 anticorpi neutralizanți din sângele a 60 de pacienți recuperați.

Acești anticorpi sunt de regulă produși de sistemul imunitar uman ca o barieră pentru a împiedica infectarea cu virusul, iar utilizarea lor oferă un potențial „leac” pentru boală, susține echipa.

De asemenea, noul medicament ar putea oferi imunitate pe termen scurt împotriva coronavirusului, având în vedere că cercetările au arătat că șoarecii erau rezistenți la infecție dacă erau injectaţi cu anticorpi neutralizanţi.

În timp ce studiile actuale au arătat că perioada de protecție a lucrătorilor medicali ar putea dura câteva săptămâni, Xie și-a exprimat speranța că studiile ulterioare ar putea arăta extinderea perioadei până la câteva luni.

„Anticorpii neutralizați au potențialul de a constitui baza unui medicament specializat care ar pune capăt pandemiei de coronavirus”, a spus omul de știință.

„Expertiza noastră este [inginerie] genomică cu celule unice, mai degrabă decât imunologie sau virologie. Când ne-am dat seama că abordarea genomică cu celule unice poate identifica eficient anticorpul neutralizant, am fost încântați”, a spus Xie.

Medicamentele bazate pe utilizarea anticorpilor au avut anterior succes în tratarea unor virusuri precum HIV, Ebola și Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS).

Sunney Xie a adăugat că acest medicament ar putea fi gata spre sfârşitul anului, în timpul unui posibil al doilea val de virus, în timp ce procesul de dezvoltare a unui vaccin este mai solicitant şi mai de durată.

Oamenii de știință au dezvăluit că urmează planificarea unui studiu clinic și cel mai probabil va fi efectuat în Australia și în alte zone.

„Am fi capabili să oprim pandemia cu un medicament eficient, chiar și fără un vaccin”, a mai spus Xie.

Vorbind despre beneficiile utilizării plasmei de la indivizi recuperați pentru a stimula apărarea organismului împotriva virusului, Xie a spus că peste 700 de pacienți au primit această terapie în China, dovedind „efecte terapeutice foarte bune”. „Totuşi, (plasma) este limitată”, a arătat Xie.

Vestea vine în contextul în care oficialii din China din domeniul sănătății au anunțat săptămâna trecută că țara are cinci potențiale vaccinuri contra coronavirusului în stadiul de testare pe oameni, nefiind raportate „reacții adverse majore” în rândul celor 2.575 de voluntari care participă la testele din faza a doua.

Peste 100 de vaccinuri împotriva COVID-19 sunt în dezvoltare la nivel global, mai multe companii și organizații din SUA și din întreaga lume testând potențialele vaccinuri pe om, inclusiv Pfizer și partenerul său german BioNTech, precum și Universitatea din Oxfordm în cooperare cu AstraZeneca.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova