Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Netanyahu: „E timpul” să anexăm părți din Cisiordania

Benjamin Netanyahu, şeful guvernului israelian, consideră că „este timpul” ca Israelul să anexeze așezările din Cisiordania „unde s-a născut și s-a dezvoltat poporul evreu”.
Sputnik

BUCUREŞTI, 17 mai – Sputnik, Doina Crainic. A sosit momentul ca Israelul să anexeze părți din Cisiordania, a declarat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu duminică, înainte ca Parlamentul să se întrunească pentru un vot de încredere cu privire la guvernul de coaliţie cu Benny Gantz.

„Iată adevărul: aceste teritorii sunt locul în care s-a născut și s-a dezvoltat poporul evreu. Este timpul să aplicăm legea israeliană și să scriem un nou capitol glorios în istoria sionismului”, a declarat Netanyahu, potrivit Sputnik France.

Planul de anexare

Acordul de împărțire a puterii dintre Netanyahu și Gantz prevede, începând cu 1 iulie, anunțarea unei strategii de punere în aplicare a planului american de soluționare a conflictului israeliano-palestinian. Respins de palestinieni, acest plan prevede în special anexarea de către Israel a Văii Iordaniei și a coloniilor israeliene din Cisiordania, teritoriul palestinian ocupat din 1967 de statul israelian.

În ultimul deceniu, populația din așezările israeliene s-a mărit cu 50%, la peste 450.000, trăind adesea în conflict cu peste 2,7 milioane de palestinieni.

„Toată lumea știe că sutele de mii de rezidenți din Iudeea și Samaria [termen folosit de autoritățile israeliene pentru a se referi la Cisiordania] vor rămâne întotdeauna acasă, indiferent de acordul de pace la care se va ajunge în cele din urmă”, a declarat Netanyahu în faţa parlamentarilor.

Anexarea „nu ne va îndepărta de pace, ci ne va apropia şi mai mult de ea”, a adăugat acesta.

De asemenea, Gantz a vorbit, la rândul său, despre pandemia noului coronavirus și despre necesitatea ca israelienii să fie uniţi, dar nu a pomenit nimic despre anexare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova