BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Care este adevărul despre cursurile online, la care sunt obligați să participe elevii și profesorii în această perioadă? Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, Federația Părinților și Aparținătorilor Legali – FEPALși Fundația Viață și Lumină scoate la iveală faptul că doar jumătate dintre elevi au făcut toate orele din program în această perioadă.
Doar patru din zece școlari au ținut legătura cu profesorii sau învățătorii lor doar pentru unele materii, în timp ce 8% dintre elevi nu au avut deloc contact cu cadrele didactice, potrivit declarațiilor părinților lor.
Realizatorii studiului transmit că pandemia de COVID-19 ne-a obșigat să ne uităm atent cât de digitali suntem și dacă este posibilă utilizarea uniformă de tehnologii în școlile din România.
”Zilele acestea trăim marele regret al dezinteresului sistematic al statului față de digitalizarea reală a școlilor românești. Firește, există profesori pasionați sau comunități școlare mai racordate la lumea în care trăim, care s-au străduit singuri să introducă digitalul în procesul educațional și au testat platforme și sisteme”, spun realizatorii studiului.
Potrivit studiului IRES, pe măsură ce nivelul de educație al elevului crește, scade frecvența contactului zilnic cu școala.
În această perioadă a crescut numărul de teme, precum și timpul destinat rezolvării lor. Mai exact, mai bine de un sfert din școlarii din România au petrecut cel puțin 4 ore pe zi făcând teme.
Numărul elevilor înscriși în învățământul preuniversitar în anul școlar 2019-2020 este de 2.824.594, informează zf.ro.
Sondajul IRES a fost realizat în intervalul 27-30 aprilie 2020, pe un eșantion de 1319 respondenți, dintre care 1060 de părinți cu copii școlari, care au cel puțin un copil înscris la școală.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova