Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Viorica Dăncilă, atitudine unică față de Casa Regală – lecție pentru Iohannis și PNL!

Dăncilă, fost președinte al unui partid republican, a fost singura care subliniat rolul actual, activ și concret al Casei Regale – dând astfel o lecție unora – chipurile, monarhiști! - care nici măcar nu au adresat felicitări de 10 mai.
Sputnik

BUCUREȘTI, 11 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Într-un mesaj transmis ieri, de Ziua Regalității, Viorica Dăncilă face o referire unică – și care demonstrează modul în care Casa Regală s-a implicat în cel mai important eveniment extern al României de la intrarea în UE:

Dăncilă, mesaj cheie: după 15 mai trebuie permisă și redeschiderea bisericilor

”Vreau cu această ocazie să mulțumesc din nou Casei Regale pentru susținerea dovedită față de România în perioada în care țara noastră a deținut președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene”, a transmis Viorica Dăncilă. subliniind că ”așa cum românii din trecut s-au bazat pe regii României, și românii de azi se pot baza pe membrii Casei Regale, pe patriotismul și conștiința lor românească”.

De asemenea, Viorica Dăncilă a amintit un alt moment memorabil – celebrul discurs de la Haga, în care Principesa a apărat România, punând la punct Olanda – chiar la ea acasă! – ”a pledat pentru aderarea României la Spațiul Schengen și pentru un tratament corect acordat țării noastre în cadrul Uniunii Europene”.

”Afirmarea interesului național, apelul la solidaritate europeană și solicitarea respectului față de toate statele membre UE au arătat limpede felul în care Casa Regală înțelege să fie alături de români în plan internațional”, a scris Viorica Dăncilă.

Astfel, pe lângă mesajele de felicitare, Viorica Dăncilă, fost președinte al unui partid republican, a fost singura care subliniat rolul actual, activ și concret al Casei Regale – dând astfel o lecție unora care nu au catadicsit nici măcar să adreseze felicitări de 10 mai.

Este o lecție pentru Iohannis și mai ales pentru PNL, partid ai cărui lideri – Câmpeanu, Quintus, Tăriceanu, Antonescu, Orban – au exprimat opțiuni monarhiste, dar azi… Nici un mesaj care să ateste contribuția concretă a Casei Regale nu a fost dat din această zonă! Iar în privința felicitărilor de 10 mai, numai Ludovic Orban și-a demonstrat respectul.

Viorica Dăncilă a spus în mesajul că ”ziua de 10 mai este parte a istoriei noastre naționale”, iar în această zi ”marcăm rolul benefic jucat de dinastia regală a României în consolidarea statalității românești, în modernizarea țării și în unirea tuturor românilor”.

”Monarhia rămâne un simbol național și un reper al europenității noastre”, a scris Viorica Dăncilă, încheind cu ”La mulți ani tuturor! Respect și prețuire pentru Ziua Regalității!”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova