BUCUREȘTI, 10 mai - Sputnik, Marius Holdean. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat la propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la slujbele religioase.
„Redeschiderea lăcașelor de cult ține de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieții fiind esențială”, a declarat Bănescu, potrivit basilica.ro.
Bănescu mai spune că recomandările legate de necesara protejare dictată de grija față de noi înșine și de ceilalți vor fi respectate riguros de toți oamenii cu bună-cuviință.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei atrage atenția că „Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înțelegerea situației create de epidemie și, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparație”, pentru a pune capăt speculațiilor și acuzațiilor care au fost aruncate în mediul online despre comportamentul BOR pe perioada epidemiei.
INSP se amestecă în Sfânta Euharistie
INSP a trecut însă linia roșie atunci când a propus ca Sfânta Euharistie să fie făcută doar cu lingurițe și pahare de unică folosință. Vocea autorizată a Patriarhiei Române atrage atenția că „problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”.
Astfel că Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Biserici Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune și în spiritul fidelității față de tradiția liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioșilor, în contextul pandemiei, la miezul vieții creștine: Sfânta Împărtășanie, precizează basilica.ro.
Care sunt propunerile INSP referitoare la slujbele religioase
Așa cum Sputnik a arătat, INSP a dedicat o anexă aparte slujbelor religioase, unde propune următoarele măsuri ca precauțiuni generale:
1. Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2:
2. Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană;
3. Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
4. Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
5. La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
6. Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lacaș.
De asemenea, INSP a făcut și recomandări privind precauțiuni speciale:
1. Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea;
2. Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel puțin 1 m;
3. Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițiile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință;
4. Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mânerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele;
5. Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane.
6. Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova