„Pentru Evaluarea Națională, examenele vor începe în data de 15 iunie, cu proba de Limba și literatura română, iar Bacalaureatul, avem o modificare, și anume vom susține întâi probele scrise, începând cu data de 22 iunie, după care vom susține probele de competențe”, a declarat Monica Anisie, citată de stiriedu.ro.
Ministrul a mai spus că săptămâna viitoare va fi anunţată desfășurarea exactă a examenului de Bacalaureat şi că se ia în calcul ca probele orale să se desfăşoare online.
„Luăm în calcul și această măsură, dar decizia o vom prezenta săptămâna viitoare, după ce ne vom consulta în cadrul Comisiei de Dialog Social, care se va desfășura marți“, a declarat Anisie.
În ceea ce priveşte întoarcerea la şcoală a elevilor de clasele a VIII-a și a XII-a în vederea pregătirii pentru examenele naționale, Anisie a spus că se vor lua toate măsurile de siguranţă pentru prevenirea infectării. Astfel, elevii vor veni în grupe de 10, într-un anumit interval orar, grupele nu vor trebui să se întâlnească între ele.
La poarta şcolii, elevului i se va lua temperatura, iar înainte de intrarea în clasă, va folosi dezinfectant. Fiecare elev va primi o mască. Elevii de clasa a VIII-a vor sta în clasă două ore, iar elevii de clasele a XII-a sau a XIII-a vor sta trei ore.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova