BUCUREȘTI, 5 mai - Sputnik, Marius Holdean. Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania a anunțat astăzi depunerea unei plângeri penale împotriva lui Klaus Iohannis din cauza declarațiilor acestuia despre autonomia Ţinutului Secuiesc, dar continuarea urmăririi penale ar urma să aibă loc după încetarea mandatului prezidenţial pentru că în prezent Iohannis se bucură de imunitate.
„Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, prin László Tőkés, preşedinte, şi Consiliul Naţional Secuiesc, prin Balázs Izsák, preşedinte, au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) un denunţ penal împotriva preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, considerând că pârâtul se face vinovat de comiterea infracţiunii de instigare la ură şi discriminare săvârşită prin declaraţia televizată din data de 29 aprilie 2020. Declaraţia încriminată va trebui să conducă la continuarea urmăririi penale după încetarea mandatului prezidenţial”, se arată în comunicatul amintit.
Cei doi semnatari susțin că declaraţia televizată a preşedintelui, însoţită de o gesticulaţie ba „războinică, ba ridiculizantă”, „a produs mari emoţii atât la noi în ţară cât şi în ţara vecină ponegrită”.
Potrivit comunicatului, „textul are trei lacune principale: nu este adevărat, incită publicul român împotriva celor două categorii de persoane vizate, ungurii şi pesediştii şi poate altera relaţiile de vecinătate cu Ungaria. Preşedintele Romȃniei are memorie scurtǎ, despre dezlipirea Ardealului, în anul 2014 a afirmat exact contrariul!”, se mai arată în comunicatul CNMT.
Președinții CNMT şi CNS sunt de părere că „scopul infracţional” al declaraţiei preşedintelui Iohannis se poate determina uşor, acesta intenţionând să „disemineze idei şi opinii prin incitarea publicului împotriva a două categorii de persoane, cea a cetăţenilor români de naţionalitate maghiară şi cea a cetăţenilor români care sunt votanţii PSD!”.
„Preşedintele Klaus Johannis, în faţa camerelor, a recurs la metoda obişnuită, global răspândită de multă vreme, şi anume aceea de a prezenta oponenţii politici ca fiind străini de neam şi trădători de ţară”, mai arată cei doi lideri de partide.
Semnatarii plângerii penale atrag însă atenția că Iohannis, în calitate de preşedinte al României, este şeful unui stat în care coexistă multe naţionalităţi.
Tocmai de aceea, ”a emite declaraţii, de un dispreţ şi de o aversiune etnică vădite, care fac trimitere la cea mai numeroasă minoritate din România ca la un inamic al statului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare prevăzută şi pedepsită de art. 360 C.Penal”, mai spun László Tőkés şi Balázs Izsák.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova