Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Premieră: Iohannis, făcut praf de una dintre cele mai importante publicații germane!

Der Spiegel”: ”Ultima apariție a lui Iohannis este fără precedent în România post-comunistă, este fără precedent ca un șef de stat al unei țări din UE să acuze un vecin din UE că a făcut planuri separatiste”
Sputnik

BUCUREȘTI, 5 mai – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Reacțiile după atacurile ciudate ale președintelui Iohannis la Viktor Orban și acuzațiile – neprobate – privind o înțelegere a celui mai mare partid cu premierul maghiar pentru ”cedarea Ardealului” continuă să provoace uimire în Europa.

Iohannis, DISTRUS în presa străină: ”Om al serviciilor, intelect îndoielnic”

După ce săptămâna trecută Vișegradpost.com l-a atacat cu o duritate extremă, acum Iohannis e ținta uneia dintre cele mai importante reviste germane - ”Der Spiegel”.

Celebra revista scrie o scurtă analiză asupra atitudinii președintelui român, punând un titlu care îl va marca pe Iohannis: ”Un agitator laureat al premiului Charlemagne”. După cum se știe, Iohannis a primit în decembrie anul trecut premiul Charlemagne pentru anul 2020 –  fiind apreciat ca ”un campion de excepție” în promovarea valorilor europene și a cooperării din UE.

Acum, jurnaliștii germani îi scot pe nas aceste calificative, considerând că incită minoritățile și împotriva minorităților!

”Președintele României, Klaus Johannis, a fost văzut anterior ca un politician care a rezistat tentațiilor naționaliste”, scriu jurnaliștii germani, care arată că din acest punct de vedere el a fost o excepție în rândul șefilor de stat și de guverne. ”Acesta este motivul pentru care Iohannis a primit anul acesta Premiul Charlemagne - un premiu care se acordă personalităților de rang înalt pentru servicii speciale pentru unificarea europeană”.

Amintind că Iohannis însuși face parte dintr-o minoritate în România, a sașilor transilvăneni, care ”erau suspectați de fascism după cel de-al doilea război mondial și, ca toate minoritățile din țară, au trebuit să trăiască experiențe dureroase cu naționalismul grotesc al dictaturii Ceaușescu”.

Lăsând la o parte falsul acestei ultime afirmații despre Ceaușescu, remarcăm că ziariștii germani consideră că acum ”Iohannis însuși joacă un joc politic cu unul dintre cele mai grave clișee ale naționaliștilor români - mitul că Ungaria se străduiește să rupă Transilvaniei de restul țării și folosește minoritatea maghiară a României ca pe coloana a cincea”.

Aici, ziariștii germani comit încă o eroare afirmând că ”teoriile conspirației despre secesiunea Transilvaniei au adus România în pragul războiului civil în martie 1990”.

”Săptămâna trecută, Iohannis a folosit disputa pentru o lege a autonomiei minorității maghiare ca motiv pentru o declarație dramatică care a declanșat un scandal politic în țară”, scriu germanii, citându-l pe Iohannis: ”Ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orbán pentru asta?”

De asemenea, ziariștii „Der Spiegel” reproduce și alegația lui Iohannis că, în timp ce el și guvernul său luptă împotriva pandemiei, ”reprezentanții minorității maghiare și social-democrații din opoziție au complotat împreună” – și citează și afirmația prezidențială ”Se luptă în birourile secrete ale Parlamentului pentru a da Transilvania maghiarilor”.

”Ultima apariție a lui Johannis este fără precedent în România post-comunistă”, scrie „Der Spiegel”, subliniind că ”este fără precedent ca un șef de stat al unei țări din UE să acuze un vecin din UE că a făcut planuri separatiste în mijlocul crizei corona”.

În consecință, scriu jurnaliștii de la „Spiegel”, ”o mare parte din publicul român a fost șocat”, iar ”numeroși politicieni și publiciști de seamă au condamnat declarațiile lui Iohannis şi i-au cerut președintelui să-şi ceară scuze”.

Iohannis atacă iar tema Ținutului Secuiesc și acuză PSD de legi autonomiste

Publicația germană subliniază și că instituția română anti-discriminare CNCD ”este preocupată și de declarațiile” președintelui Iohannis.

Întregul articol poate fi citit în ”Der Spiegel” – și este un atac extrem de dur la Iohannis. Un atac diferit de cel din ”Vișegrad Post”, pentru că nu introduce afirmații neprobate din trecutul lui Iohannis – ci punctează exact spusele acestuia! Cuvinte care, așa cum subliniază „Der Spiegel”, sunt… unicat în Uniunea Europeană! Și, nota bene, Iohannis a repetat isprava, chiar dacă nu a mai pomenit numele premierului Orban Viktor.

Așa că, probabil, vor urma și alte atacuri. Ori, în mod evident, faptul că președintele e făcut praf pe plan internațional asta afectează și România. Dar… cine o să-l tragă la răspundere?

Notă: articolul este semnat de Keno Verseck, un jurnalist specializat în Europa de Est, fost corespondent în România și Ungaria. Cu relații foarte bune în Ungaria.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova