Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Ministrul moldovean de Interne, testat pozitiv pentru COVID-19

Pavel Voicu a fost diagnosticat cu COVID-19. Despre aceasta a anunțat chiar ministrul de Interne, într-o postare pe Facebook.
Sputnik

CHIȘINĂU, 2 mai – Sputnik. Ministrul de Interne, Pavel Voicu, a scris pe Facebook că a fost diagnosticat ieri cu COVID-19. Șeful de la MAI a precizat că boala este într-o formă ușoară și se tratează la domiciliu, în autoizolare. 

Premierul rus, infectat cu coronavirus

"Nu a fost necesară spitalizarea mea. Cu toate măsurile de protecție, totuși, fiind antrenați zilnic în activități de prevenire a răspândirii virusului, nimeni din noi nu este asigurat că nu va fi infectat. Aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și chiar dacă unele restricții au fost anulate, continuați să respectați recomandările autorităților", a menționat ministrul de Interne. 

În același timp, Pavel Voicu a anunțat că activitatea Ministerului de Interne nu va fi afectată, iar toate procesele sunt sub controlul secretarilor de stat. 

Până acum, au fost înregistrate 3 980 cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care 460 cazuri sunt în regiunea transnistreană. Starea de sănătate a persoanelor infectate: 248 - stare gravă, dintre care 27 de persoane se află la respirație asistată, 518 - stare de gravitate medie, iar restul sunt în stare satisfăcătoare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova