Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Ce se întâmplă cu școala din toamnă? Anisie, declarație care pune pe gânduri

Ministrul Educației și Cercetării a precizat că propune ca, pentru la toamnă, să nu mai existe nici un copil care să nu aibă acces la tehnologie, la învățarea asistată de tehnologie.
Sputnik

BUCUREȘTI, 2 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Monica Anisie face declarații cel puțin interesante referitoare la modul în care s-ar putea relua școala din septembrie.

Totuși, nu ar fi, poate, o idee rea ca aceste declarații să fie privite, totuși, cu puțină reținere, având în vedere caracterul de neprevăzut al evenimentelor din România generate de criza COVID-19.

Pe Anisie o paște un proces: avocat din Cluj, pornit contra ministrului

Ministrul Educație a declarat că, ”dacă cumva, Doamne ferește, ne vom întâlni cu aceeași situație pe care o avem astăzi în septembrie, atunci trebuie să fim pregătiți și să nu mai existe ceea ce este astăzi. Pentru că, haideți să fim sinceri, am fost puși într-o situație cu care România nu s-a mai întâlnit și nimeni în lume nu s-a mai întâlnit. Prin urmare a trebuit să luăm măsuri într-un moment de criză”, informează edupedu.ro.

Demnitarul a declarat că propune ca, pentru la toamnă, să nu mai existe nici un copil care să nu aibă acces la tehnologie, la învățarea asistată de tehnologie. În același timp, Anisie a dat asigurări că Ministerul Educației va pregăti și lecții filmate.

Astfel, toate clasele ar putea beneficia de asemenea lecții, pentru fiecare materie la care se pot face lecții interesante și atractive pentru elevi.

În legătură cu materia nepredată în semestrul al II-lea al acestui an, Anisie a declarat că programa va fi revizuită în așa fel încât și profesorii să fie susținuți, iar elevii să nu fie aglomerați.