Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Iohannis, DISTRUS în presa străină: ”Om al serviciilor, intelect îndoielnic”

Un articol de o violență rară, cu multe aspecte discutabile și atacuri fără precedent – inclusiv la situația din România.
Sputnik

BUCUREȘTI, 30 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Într-un articol absolut uluitor, publicația online Visegradpost.com, apropiată de nucleul radical central european și de Ungaria, face un atac extrem de dur la adresa lui Iohannis – dar și a situației din România.

Cunoscutul jurnalist Bogdan Tiberiu Iacob comentează articolul – de fapt, atacul – ca o reacție a lui Viktor Orban după ieșirea nefirească a lui Iohannis.

”După ce l-a umilit dîndu-i o replică nu personal, ci doar prin ministrul său de Externe, Viktor Orban îi mai administrează o lovitură lui Klaus Iohannis în scandalul vînzării Ardealului de către PSD”, scrie fondatorul Inpolitics, argumentând că site-ul Visegradpost.com este ”foarte binevoitor cu premierul ungar, în general”.

Mai mult, B.T. Iacob atrage atenția că autorul articolului, redactorul șef François Lavallou, se numește în realitate Ferenc Almássy, ”jurnalist ungaro-francez”.

Rezumând articolul, este de evidențiat chiar titlul: ”Va deveni falimentarul stat românesc o sursă de instabilitate pentru Europa Centrală în procesul de relaxare?”.

Și iată câteva idei din cuprinsul articolului, textul integral putând fi citit aici

1. Atac la capacitatea intelectuală a lui Iohannis

- ”În româna oarecum exotică care îl caracterizează și în funcție de capacitățile intelectuale asupra cărora mulți observatori (chiar aliniați politic) se îndoiesc, Klaus Iohannis a dorit probabil să se refere la un proiect de lege privind autonomia (în special fiscală) a Țării Secuilor, situată în centrul României, dar populată de o majoritate covârșitoare de maghiarofoni, majoritatea înzestrați de Viktor Orbán cu pașaport ungar în ultimii zece ani”.

2. Iohannis, ”om al serviciilor secrete”

- ”Dar Klaus Iohannis, considerat un om al „serviciului secret” românesc (probabil cadru) chiar și de către executivi cu propria înclinație politică, nu are nicio legătură cu realitatea situației”.

(în articol se face o amplă referire și nu chiar exactă la situația secuilor, dar și la faptul că Ungaria, mult mai slab înarmată și mult mai mică nu ar putea porni într-o ”aventură” a recuperării Transilvaniei)

3. Iohannis știe că presa română e controlată de ”Deep state”

- (Iohannis) ”știe, de asemenea, foarte bine că cea mai mare parte a presei românești este controlată de ”Deep state”-ul românesc - fie prin mijloacele clasice de control al capitalului, bine cunoscute și în Franța, fie prin procesul ceva mai rar din Europa de infiltrare. agenți (cu rang, salariu și uniformă - chiar dacă îl poartă rar) în presă.

- ”Din 1990 (data „refondării” Securității (atenție, nu SRI, în text!, n.n), după câteva luni de semi-clandestinitate), această presă aflată la ordin a agitat „pericolul ungar” de câte ori șefii săi adevărați consideră că este necesar să-și consolideze stăpânirea dictatorială asupra statului român și societatea românească”.

4. Klaus Iohannis are nevoie să abată atenția românilor din cauza rezultatelor slabe în Pandemie – și a acțiunilor poliției

- ”Klaus Iohannis are o mare nevoie de a abate atenția publicului. Întrucât politicile de izolare sunt în general ineficiente, izolarea feroce (probabil cea mai brutală din Europa) impusă de guvernul lui Ludovic Orban a reușit miracolul de a-și submina definitiv popularitatea, fără a împiedica totuși România să depășească cifrele mortalității / milioane de locuitori față de majoritatea țărilor din regiune”.

Ciolacu, mutare surpriză – implică serviciile secrete: ȘAH la Iohannis!

- „Pentru un astfel de rezultat, Klaus Iohannis, de două luni, pedepsește cu amenzi sume record în Europa concetățenii săi care caută să facă grătar sau să planteze salate în propria lor grădină (!)”,

- „Poliția a bătut în toată țara, cum nici cea a lui Nicolae Ceaușescu nu a îndrăznit de multe ori să facă, a tras focuri de avertizare și chiar a împușcat la rece un psihopat nepericulos”.

- „Pentru un astfel de rezultat, (Iohannis) ruinează una dintre cele mai sărace țări din Europa și împiedică oamenii să își câștige traiul, chiar dacă nu refuză Germaniei și Austriei nimic (…)”.

5. Diaspora îl urăște ca pe Dragnea

- „Cireașa de pe tort:  tocmai miezul dur al electoratului său, alcătuit din migranți sezonieri (autointitulat „diaspora românească”), acum îl urăște la fel de mult pe cât îl ura pe PSD-ul lui Liviu Dragnea în urmă cu puțin timp”.

- „Statul român, drenat financiar (off-shore-ul fiind sport național), desigur nu a reușit să-și îndeplinească așteptările”

- „Ungaria, care și-a închis deja granițele, a oferit, la cererea Bucureștiului, coridoare umanitare care permit acest exod (provenind, în mare parte, din centre de contagiune precum Italia de nord) pentru a-și traversa teritoriul până la granița cu România - și aici putem vedea în ce constă recunoștința lui Klaus Iohannis”.

6. Acești maghiari din Transilvania au votat într-adevăr foarte masiv pentru numitul Klaus Iohannis

- „Este puțin probabil ca gestul de o rară lipsă de eleganță săvârșit astăzi la București de dragul Berlinului și Bruxellesului să surprindă pe mulți de la Budapesta”.

Corlățean, reacție la acuzațiile lui Iohannis

- ”În Cluj, Oradea, Târgu-Mureș etc., și în faimoasa „Țară a secuilor” (…) maghiarii din Transilvania primesc încă un duș rece. Manipulați de elitele lor parțial infiltrate de Securitate (…) au votat într-adevăr foarte masiv pentru numitul Klaus Iohannis în timpul alegerile din 2014 care i-au dus la primul mandat;

- ”mulți - după 5 ani de umilire permanentă - au găsit încă în ei suficient masochism pentru a reînnoi această sinucidere politică în 2019 (întotdeauna, evident, în numele „Europei”, al „statului de drept”, al „Drepturile omului” etc.). Astăzi, putem spera că sunt vindecați de iluziile lor”.

7. Iohannis și PNL ”pot rămâne la putere doar prin mijloace dictatoriale”

- ”După ce au pierdut definitiv aceste două bazine electorale (etnicii maghiari și muncitorii migranți), Klaus Iohannis și partidul său (PNL, minoritate în parlament) nu pot rămâne la putere decât prin mijloace dictatoriale”.

Iohannis atacă PSD din cauza legii autonomiei maghiare

- ”Rămâne de văzut dacă Securitatea (care, desigur, s-a infiltrat și în noul PSD post-Dragnea) va crede de cuviință să lichideze acest simulacru democratic românesc. Dacă se va întâmpla, va fi mai puțin a priori să-l salveze pe înlocuibilul Iohannis decât să păstreze controlul.

În final, autorul sugerează Ungariei să se întrebe în ce măsură această alunecare a României către ”Deep state” – este tolerată (”sau chiar încurajată”)  de ”șefii săi de ultimă instanță, care nu se află pe continentul european”.

Așa cum menționam, un articol de o duritate extremă, care pare a veni ca o reacție la scandalul iscat ieri de Iohannis. Totuși, având în vedere dimensiunea considerabilă a articolului, ne punem întrebarea dacă nu cumva anumite părți erau deja scrise…

Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova