Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Revoluția de șist a SUA împotriva forței ruso-arabe a fost îngenunchiată

Analiștii americani încearcă să convingă audiența că pentru sectorul producției petrolului de șist este posibil și un scenariu pozitiv, însă realitatea de pe teren, deocamdată, nu este una din cele mai optimiste.
Sputnik

MOSCOVA, 27 apr – Sputnik, Ivan Danilov. Publicația britanică Financial Times, specializată pe o promovare a agendei elitei financiare globale, este nevoită să caute cel puțin un aspect pozitiv în situația creată în jurul pieței petrolului. Totodată, luând în considerație particularitățile audienței, nu e suficient să declare că economia rusă are de suferit de pe urma prețurilor mici la petrol – e rău, însă e insuficient, pentru că cititorii înstăriți de pe ambele țărmuri ale Oceanului Atlantic sunt interesați de aspectele geopolitice doar atunci când nu suferă propriile lor buzunare.

Surpriză: Criza gazelor urmează crizei petrolului - Ce va fi de acum înainte

Drept urmare, chiar și amatorii “jingoismului umanitar” din redacția instituției media londoneze sunt nevoiți să recunoască că deocamdată nu totul este chiar atât de rău, însă America în sectorul extracțiilor de șist american, în special, se va răzbuna cândva pe Rusia și Arabia Saudită. Deocamdată, situația, în versiunea Financial Times, arată aproximativ în felul următor: sectorul american al extracțiilor de șist se află într-o mare suferință și trece printr-o umilință profundă, însă visează la o măreție în viitor.

“Sectorul petrolului de șist, care îi va permite lui Trump să se laude cu reducerea dependenței SUA de petrolul din Orientul Apropiat și i-ar dezlega mâinile pentru introducerea sancțiunilor împotriva exportatorilor de resurse energetice din Iran și Rusia, acum este îngenunchiat”, subliniază analiștii publicației britanice. În continuare, ei țin să diminueze din entuziasmul celor care speră că ajutorul de stat din partea Washingtonului ar putea schimba radical situația, notând că “un sprijin (din partea statului n.r.) este azi inevitabil, însă, indiferent cum ar arăta el, reducerea sectorului petrolier al SUA, probabil, va fi la fel de spectaculos precum a fost și creșterea lui în ultimii ani”.

Aprecierea jurnaliștilor ar putea fi pusă pe seama ispitei instituțiilor media de a hiperbolica și accentua panica, însă reprezentanții companiilor internaționale de producție și vânzare a petrolului utilizează și ei expresii destul de emoționale pentru a descrie viitorul pieței petrolului. Agenția Bloomberg anunță: “Luni (ziua în care prețurile la petrolul american au devenit negative pe bursele americane, n.r.) într-adevăr a concentrat mințile oamenilor pe idea încetinirii creșterii producției”, a declarat Ben Luckock, copreședintele departamentului comerțului cu petrol în Trafigura Group, adăugând că “e o lovitură frontală dată pieței, de care era nevoie pentru a înțelege că totul este destul de serios”.

În sumă se creionează un peisaj britanico-american destul de cuprinzător: industria extracțiilor de șist a fost pusă în genunchi și este lovită în față. Cum am putea fi optimiști într-o astfel de situație? Pentru optimism există experți speciali la centrul analitic de frunte din SUA – Council on Foreign Relation. Financial Times citează poziția expertului acestei organizații:

“Dacă Rusia și Arabia Saudită cred că vor reușit să lichideze șistul (american n.r.), greșesc amarnic”, declară Amy Myers Jaffe. – Singurul lucru pe care îl pot face este să schimbe proprietarii (companiilor de șist, n.r.).

E o poziție foarte populară, care reduce la idea că falimentul companiilor extracțiilor de șist nu are nicio importanță pentru că ele doar își vor schimba proprietarii, iar noii proprietari deja nu vor avea povara vechilor datorii și vor continua cu mare plăcere să inunde piața cu petrol ieftin în numele promovării intereselor geopolitice ale SUA. Problema acestei teorii constă în faptul că noii proprietari vor fi anume acei creditori (începând cu băncile sau companiile de investiții, terminând cu fondurile de pensii), din contul cărora a și avut loc “revoluția de șist”. Anume banii acestor creditori au fost irosiți într-o producție absolut ineficientă din punct de vedere financiar, chiar și în condițiile unor prețuri înalte la petrol. Acum acestor creditori le vor reveni niște câmpuri petroliere falimentare și o perspectivă, în cazul continuării activității lor, de a pierde mai mulți bani, adică a-și adăuga la pierderile suferite altele noi, suplimentare, cu fiecare butoi de petrol.

Ar putea încerca să identifice pe piețele de capital o nouă tranșă din partea unor investitori mai puțin deștepți, care vor credita continuarea activității companiilor de șist, însă va fi o întreprindere destul de dificilă: toți investitorii mai puțin inteligenți, care au crezut în perspectivele șistului, au investit deja în acest sector – tocmai ei urmează să devină deținătorii rămășițelor acestor active ale companiilor petroliere în procesul falimentării în masă. Dacă proprietarii acestor rămășițe, ruinelor “imperiilor de șist” vor deveni marile companii petroliere, indiferent dacă vor fi americane sau internaționale, e puțin probabil să recurgă la majorarea producției, pentru că anume din cauza sporirii ei s-au prăbușit acțiunile companiilor lor, fiind micșorare și dividentele acționarilor lor.

Potrivit aprecierilor agenției americane de informații a Ministerului Energeticii (EIA), SUA vor reveni la statutul de importator net de petrol până la sfârșitul anului 2020.

La ce acțiuni ar putea recurge SUA după prăbușirea prețurilor petrolului - expert

Totuși, jurnaliștii de la FT prezintă în calitate de scenariu optimist o creștere a prețurilor la petrol până la 80 de dolari pentru un baril și o reînviere a sectorului extracțiilor de șist în SUA. Trebuie să recunoaștem că e un scenariu destul de probabil, însă acesta nu trebuie să fie interpretat ca o înfrângere a Riadului sau Moscovei, pentru că 80 de dolari pentru un baril este un preț destul de interesant și profitabil atât pentru Rusia, cât și pentru Arabia Saudită, precum și pentru alte state din OPEC. Participanții la OPEC+ nu și-au propus niciodată să “distrugă” acest sector al industriei petroliere americane. Sarcina a constat doar în predarea unei lecții (nu să-i elimine de pe piață), care practicau domping din contul banilor altora și provocau daune altor producători, inclusiv unor companii mari americane, care nu s-au implicat în jocurile cu șistul. Într-un anumit sens, varianta cu “a învăța minte” nu s-a reușit, însă variant “eliminării”, în sensul cel mai direct, decurge destul de reușit. Potrivit ziarului din Texas, Houston Chronicle, “Marea deconectare a sondelor petroliere din Texas a început”.

Totuși experiența arată că în cazul în care actuala criză va fi una insuficientă, atunci piața ar putea să repete lovitura frontală de grație asupra companiilor de șist. A devenit evident că toate capacităților lor de a rezista nu corespund deloc declarațiilor făcute acum o lună.

Cel mai probabil, șistul american va fi nevoit să ia o pauză în revoluția lor pentru a reveni pe piață doar atunci când pe ea se vor fixa cu totul alte prețuri, mult mai acceptabile pentru ceilalți producători de petrol.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova