BUCUREȘTI, 24 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Actul normativ aprobat în ședința de Guvern produce mai multe modificări la examenul național de definitivare în învățământ, pentru obținerea gradelor didactice și pentru procedura de titularizare.
Sputnik a scris încă de ieri despre acest proiect de Ordonanță de Urgență aici.
Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și modifică o serie de articole din Legea Educației Naționale, iar valabilitatea modificărilor este limitată.
Modificările pentru învățământul preuniversitar încep cu examenul național de definitivare în învățământ, unde în etapa eliminatorie a evaluării, numărul de inspecții a fost redus de la două la „cel puțin una”: prin derogare de la prevederile articolului 241, alineatul (1), litera (a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, pentru susținerea acestuia, sesiunea 2020, etapa I eliminatorie, realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar, constă în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puțin o inspecţie la clasă, informează edupedu.ro.
Se modifică și procedura de obținere a gradelor didactice prin scăderea de la 3 la 2 inspecții și prin susținerea lucrării online.
Transferul consimțit între unități se suspendă pentru cadrele titulare aflate în restrângere de activitate.
Pe durata decretării stării de urgentă și până la data de 01 septembrie 2020 se va suspenda aplicarea prevederilor art. 252 alin 3 lit. a) din Legea nr. 1/2011 a Educației
Naționale cu modificările și completările ulterioare, respectiv transferul consimțit între unitățile de învățământ preuniversitar, fără afectarea drepturilor cadrelor didactice titulare din sistemul de învăţământ preuniversitar supuse restrângerii de activitate.
Prin derogare de la prevederile articolului 252, alineatul (3) lit. b), în condiţiile intrării în restrângere de activitate, cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar beneficiază de soluţionarea restrângerii de activitate prin repartizarea pe posturi/catedre vacante, coordonată de inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Titularizarea este și ea cuprinsă în proiectul de OUG. Se modifică faptul că proba practică este notată cu Admis sau Respins, deci este eliminatorie:
Prin derogare de la prevederile articolului 254 alin. (8), litera a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020, concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul preuniversitar de stat cu personal didactic de predare încadrat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau perioadă determinată se organizează conform art. 89 alin. (1) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Pentru acest concurs, prin derogare de la prevederile articolului 254 alin. (8), litera a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Probele sunt: proba practică sau inspecție specială, evaluată prin acordarea de calificative “Admis/Respins” și proba scrisă cu aplicarea art. 89 din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare privind angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova