Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Ghidul pentru profesori - document neclar și imperfect, acuză un inspector școlar

Camelia Gavrilă susține că Ministerul Educației și Cercetării lasă în totalitate la latitudinea inspectoratelor școlare identificarea de soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ, implicit a elevilor.
Sputnik

BUCUREȘTI, 23 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministerul Educației și Cercetării a conturat un demers mult așteptat de toată lumea: asigurarea unor elemente de continuitate ale procesului de învățare, în condițiile suspendării cursurilor din învățământul preuniversitar, stabilirea unor responsabilități, clarificarea unor etape și tipuri de activități.

 Sputnik a scris aici despre acest document.

”Din nefericire suntem din nou în fața unui document la fel de neclar și imperfect - de la recomandarea adresată cadrelor didactice de a lucra cu elevii în sistem online, se trece acum la obligativitatea acestei activități, cu intervenția inspectoratelor școlare privind planuri de măsuri și monitorizare”, a scris Gavrilă.

Aceasta susține că, în mod surprinzător și nerealist, M.E.C. lasă în totalitate la latitudinea inspectoratelor identificarea de soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ, implicit a elevilor, destinatarii esențiali ai acestor activități didactice.

În acest fel, rămânem într-un alt stadiu de incertitudine și latență, în care predomină fraze și directive ce încep cu școlile/ profesorii/ directorii trebuie să … , vor face..., vor asigura..., verbe la viitor, directive ministeriale sau folosirea unui prezent etern, nedeterminat. Așteptările școlilor, ale elevilor și părinților, ale profesorilor de la ministerul de resort erau de altă natură.

”Din păcate, raportarea periodică către M.E.C. a datelor privind situația procesului de predare-învățare-evaluare online, raportare introdusă de astăzi prin Ordinul nr. 4135, nu schimbă situația dramatică a elevilor care nu au acces la internet și nici la tehnologia necesară, elevi care au pierdut contactul cu profesorii lor încă din data de 11 martie 2020. Timpul este foarte scurt pentru adaptare la noul context de predare, iar fiecare zi ce trece nu face decât să adâncească discrepanțele dintre mediul urban și cel rural”, a subliniat Gavrilă.

Soluția la aceste probleme găsită de Guvernul PNL a fost să oblige părinții de a-i asigura copilului mijloace tehnice, laptop/telefon smart/tabletă și acces la internet pentru a participa la cursurile online, indiferent de situația materială din familie sau fără a ține cont de contextul socio-economic de la nivel național, unde peste 50% dintre elevi duc lipsa unui computer, tabletă sau un telefon smart.

Predare online: cursurile devin obligatorii. Ce trebuie să facă profesorii

Fostul inspector școlar susține că atenția Ministerului Educației trebuie să se îndrepte spre mediile defavorizate și spre elevii defavorizați, care au nevoie de susținere, de planuri remediale, de un alt tip de intervenție rapidă, poate chiar prin transmiterea săptămânală a unor pachete de lucru la domiciliu, cu teste, sinteze, aplicații practice prin poștă sau, în comunitățile mai mici, prin preluarea acestora de la secretariatul școlii, respectând regulile necesare de igienă și distanțare.

Deci, ca excepție de la cursurile online, o alternativă pentru cei ce nu au posibilități se pot pregăti: fișe printate, materiale didactice și transmiterea acestora către elevi, prin intermediul părinților sau al reprezentanților legali, în format fizic, o singură dată pe săptămână. ”Accesul egal la educație este garantat de Constituția României, iar guvernul trebuie să ia măsuri nondiscriminatorii. În așteptarea cursurilor online și a unor eventuale dotări, a unor programe sociale pe care Guvernul întârzie să le formuleze, educația și învățarea trebuie să continue”, a adăugat Camelia Gavrilă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova