Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Titularizare 2020: Camelia Gavrilă, despre examenul din acest an

Deputatul a explicat, pentru Agenția de Presă Sputnik, ce s-ar putea întâmpla cu examenul de titularizare din acest an, dar și cu restul examenelor naționale.
Sputnik

BUCUCREȘTI, 17 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Declarațiile premierului Ludovic Orban privind situația acestui an școlar și posibilitatea ca examenele naționale să poată fi susținute online ridică întrebări și cu privire la situația examenului de titularizare.

Anisie a scris despre reluarea cursurilor, examenele naționale, de licență, titularizare

Camelia Gavrilă, deputat și fost inspector școlar a explicat, exclusiv pentru Sputnik, ce scenarii ar putea fi luate în calcul.

Aceasta a precizat că în sistemul universitar nu vor fi probleme, pentru că au funcționat activitățile online, există platforme în toate universitățile, există și o aparatură mai bună.

În zona preuniversitară, însă, va fi mai dificilă reintrarea într-un ritm și pregătirea pentru examene. Camelia Gavrilă a făcut referire la elevii care nu sunt în ani terminali, unde, pune deputatul care are și o vastă experiență ca profesor, cu adaptare din mers, lucrurile pot fi rezolvate.

În ceea ce privește examenele online, acest mod de evaluare ar fi cel dorit și a vorbit despre digitalizare.

”La acest moment s-au făcut ore destul de bune și cu multă insistență în zona urbană, în special, iar în altele, mai puțin, s-au trimis doar pe Whatsapp sinteze, teme… Asta ar trebui să fie pe termen mediu o preocupare pentru digitalizare”, a explicat Gavrilă.

Deputatul a subliniat că acesta este și un program social.

Titularizare sau suplinire?

În ceea ce privește situația examenului de titularizare, Gavrilă spune că, plecând de la ipoteza că vom reveni la școală la jumătatea lunii mai, sunt două variante. Una dintre acestea este de a forța acele inspecții la clasă într-un ritm alert – dar  elevii sunt deja presați cu problemele lor.

Titularizare 2020: acuzații grave, de șpagă la inspectoratele școlare pentru posturi

Gavrilă a precizat că nu știe câtă deschidere și disponibilitate mai e din partea școlilor să creeze contexte de inspecții la clasă. În opinia fostului inspector școlar, aceste lucruri sunt realizabile, pentru că există experiență.

O variantă ar fi ca dascălii dornici să se titularizeze că aibă subiecte în care accentul să se pună mai mult pe partea de metodică, iar examenul să se susțină undeva la finalul lunii iulie începutul lunii august.

Camelia Gavrilă a explicat că, și dacă nu s-ar da în acest an examenul de titularizare, ”dar parcă nu aș vrea să mă gândesc la scenariul negru”, nu e o problemă.

”Ei pot rămâne cu statut de suplinitori în anul următor, dar că ar fi un dezavantaj, pentru că fiecare își gestionează traseul de carieră într-un fel anume. Deci ar fi varianta să se dea cum este acum dacă revenirea este în jur de 15 mai, varianta să fie adaptată metodologia și să rămână doar proba scrisă propriu zisă sau varianta unui scenariu mai întunecat să existe o formă de repartizare cu statut de suplinitor și în anul următor să revenim la normalitate”, a punctat deputatul Camelia Gavrilă.