BUCUREŞTI, 17 apr – Sputnik, Doina Crainic. În urmă cu o lună, tânara din Braşov a mers la o petrecere cu nişte prietene, însă una dintre fete era infectată cu coronavirus. A aflat despre aceasta după o săptămână, când i s-a făcut şi ei testul.
„Cu o săptămână în urmă, înainte să ştiu totul, am avut nişte simptome, un fel de rinită alergică, am zis eu, mi-a curs puţin nasul, am început să tuşesc, dar la fel, uşor. Ulterior mi-am pierdut şi gustul şi mirosul, dar am pus pe seama alergiei pentru că eu fac alergii primăvăra”, a povestit Cristina, potrivit stiridiaspora.ro.
După ce a primit rezultatul pozitiv, Cristina a fost transportată cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov. Însă, întrucât simptomele dispăruseră, nu a primit alt tratament în afară de vitamine.
Apoi, medicii au decis să o transfere la Spitalul de Pneumofiziologie de la Stejeriş, ceea ce a speriat-o pe tânără, fiind contrariată că nu i s-a făcut niciun tratament. Ea a povestit şi despre condiţiile în care a stat.
„A fost şocul vieţii mele. (...) Teama mea cea mai mare asta era, că acest spital este de pneumofiziologie, bolnavii de aici au fost mutaţi în altă parte, dar eu nu ştiu cât de curaţi sunt aceşti pereţi. Şocul a fost şi cu baia, că este o baie şi un duş la 7 saloane. Este pe hol. Şi este şi la bărbaţi, şi la femei”, a mai spus tânăra.
Cristina a petrecut 34 de zile în spital, ulterior a fost externată, însă este obligată să mai rămână 14 zile în izolare, după care i se va repeta testul. Ea a spus că ultimele teste i-au ieşit neconcludente.
„Mi-au ieşit peri albi, cred că am îmbatrânit 10 ani. Mi-au făcut o grămadă de teste şi toate neconcludente. Înseamnă că sunt urme de ARN ale acestui virus care rămân în sistem şi nu se dizolvă. Asta am înţeles eu din ce mi s-a explicat”, a mai povestit tânăra.