Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Președintele Comisiei Europene: UE datorează scuze Italiei

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a admis astăzi că Uniunea Europeană datorează scuze Italiei pentru că nu a reacţionat la timp atunci când țara a fost lovită de epidemia de COVID-19.
Sputnik

BRUXELLES, 16 apr - Sputnik, Daniela Porovăț. Ursula von der Leyen a recunoscut că Italia nu a fost ajutată la început de partenerii ei europeni și că UE îi datorează scuze.

”Este evident că nimeni nu era pregătit pentru aceasta. Dar este de asemenea evident că mulţi nu au sosit la timp când Italia a avut nevoie de ajutor când au început toate acestea. Şi corect este ca Europa în ansamblul ei să ofere o scuză sinceră”, a spus Ursula von der Leyen adresându-se Parlamentului European, reunit într-o sesiune la care mulţi eurodeputaţi participă online.
Medicii militari ruși continuă să ofere ajutor în lupta cu COVID-19 în Italia și Serbia

Președintele Comisiei Europene a justificat aportul ulterior al UE prin implicarea cadrelor medicale din România și Polonia, ea spunând că este ”mândră” că medici români şi polonezi ”salvează vieţi în Italia” şi că materiale medicale ”circulă prin toată Europa, de la cine le poate împrumuta la cine are nevoie cel mai mult de ele”.

Ursula von der Leyen a făcut referire și la măsurile de susţinere a economiei în valoare de peste 3.000 de miliarde de euro adoptate de UE şi de statele membre, şi a numit ”un mare pas în direcţia cea bună” pachetul de împrumut de 500 de miliarde de euro, inclus în aceste măsuri şi de care vor putea beneficia statele zonei euro prin Mecanismul European de Stabilitate (MES).

Așadar, președintele Comisiei Europene a justificat implicarea UE prin sacrificul medicilor români și polonezi și a prezentat drept salvare economică un pachet financiar contestat exact de Italia, dar și de alte țări, care au solicitat emiterea de ”coronabonduri” pentru a combate criza, lucru pe care greii UE l-au refuzat, printre cei mai aprigi oponenți fiind chiar Germania, țara de origine a președintelui Comisiei Europene!

Altfel, Ursula von der Leyen a recunoscut că UE are nevoie de ”mult mai mult”, pledând ca viitorul cadru financiar multianual să fie ”planul Marshall” al reconstrucţiei economiei europene. Ea nu a renunțat totuți să amintească de faptul că viitorul buget trebuie să țină cont de obiectivele pactului ecologic european şi de cele ale economiei digitale, direcții la care cei mai loviți de criza coronavirusului au cerut să se renunțe, iar eforturile să fie îndreptate spre salvarea economiilor lovite de pandemie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova