Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Orban și Anisie, sfaturi contradictorii pentru profesori privind predarea online

Premierul României a făcut un apel către dascăli să intensifice predarea până în momentul în care școlile vor fi redeschise, deși Monica Anisie se le ceruse să nu predea cunoștințe noi elevilor.
Sputnik

BUCUREȘTI, 15 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Ludovic Orban a făcut o serie de declarații după ce, ieri, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de prelungire a stării de urgență cu încă 30 de zile.

Astfel, unitățile de învățământ, atât din mediul preuniversitar, cât și din cel universitar rămân în continuare închise, ca măsură de limitare a răspândirii COVID-19.

Din acest motiv, românii se întreabă ce se întâmplă cu anul școlar. Premierul a dat asigurări că anul școlar va fi încheiat, adică elevii și studenții vor susține toate examenele.

”Sigur, dacă după 15 mai lucrurile vor fi în regulă, putem să dăm drumul la activitatea școlară. Oricum, profesorii vor trebui să se mobilizeze după vacanța școlară să intensifice predarea online până se vor putea redeschide școlile și, de asemenea, trebuie să fie pregătite examenele care se dau cu cea mai mare seriozitate”, a declarat Orban.

Facem precizarea că apelul lui Orban către dascăli de a intensifica ”predarea” până în momentul redeschiderii unităților de învățământ vine la două săptămâni după ce ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a transmis cadrelor didactice să nu predea cunoștințe noi elevilor în timpul suspendării cursurilor.

Ministrul Educației și Cercetării a declarat că suspendarea cursurilor reprezintă o perioadă în care se valorifică activitatea pe care profesorii au desfășurat-o în sala de clasă, prin modalități de fixare a cunoștințelor și de recapitulare a temelor predate, fără, însă, ca dascălii să predea cunoștințe noi și, de asemenea, fără să evalueze elevii.

În aceste condiții, declarațiile lui Orban arată fie că premierul nu cunoaște suficient care este situația din Educație, fie că nu discută cu membrii cabinetului său, motiv pentru care nu este la curent cu informațiile transmise de Anisie profesorilor.

Indiferent care din aceste variante ar fi, premierul ar fi trebuit să se informeze corespunzător pentru că în spațiul public sunt oricum foarte multe întrebări referitoare la anul școlar, susținerea examenelor naționale, a examenelor de titularizare, definitivat etc, iar autoritățile vorbesc, în continuare, doar despre ”scenarii”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova