BUCUREȘTI, 8 aprilie - Sputnik, Marius Holdean. PSD își motivează atacul dur la Guvern prin situația în care se află țara în care ”20% din forţa de muncă a României este inactivă în urma restricţiilor impuse de Guvern”, potrivit aceluiași mesaj de pe Facebook.
”Domnilor de la guvernare, testaţi cât mai mulţi români, asiguraţi măşti de protecţie şi începeţi să deblocaţi sector cu sector al economiei. Fiecare zi de întârziere înseamnă scăderea nivelului de trai al românilor”, solicită PSD, arătând că fiecare zi de întârziere înseamnă scăderea nivelului de trai al românilor.
PSD observă că ceea ce e mai grav e faptul că, în lipsa unei testări pe scară largă, nu există nici o perspectivă privind repornirea economiei.
”În acelaşi timp, de la începutul stării de urgenţă, firmele afectate nu au putut accesa încă nicio formă de sprijin de la Guvern, cu excepţia sprijinului şomajului tehnic copiat de la PSD”, a mai transmis PSD.
Criticile PSD la adresa Guvernului vin în contextul în care președintele Iohannis a anunțat deja că va prelungi starea de urgenţă cu încă o lună, un decret în acest sens urmând a fi emis săptămâna viitoare.