Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină se va susţine online

În contextul pandemiei de coronavirus, s-a anunţat că cea de-a XI-a ediţie a simulării examenului de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va fi susţinută online.
Sputnik

BUCUREŞTI, 5 apr - Sputnik, Doina Crainic. Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB), în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti, va organiza cea de-a XI-a ediţie a simulării examenului de admitere la Facultatea de Medicină în data de 16 mai 2020.

Anisie a scris despre reluarea cursurilor, examenele naționale, de licență, titularizare

De data aceasta, simularea va avea loc online. Sunt aşteptaţi să se înscrie peste 3.000 de liceeni, „astfel încât să poată oferi în continuare şansa unui număr cât mai mare de participanţi care să îşi testeze cunoştinţele”, a anunţat sâmbătă UMF, potrivit Agerpres

Evenimentul va avea loc pe o platformă de examen special creată care respectă normele de protecţie impuse. Noua platformă va permite afişarea subiectelor, rezolvarea acestora de către participant, în timpul special dedicat examenului, şi ulterior oferirea rezultatului către acesta.

„Echipa de organizare validează, în final, toate conturile care au respectat paşii esenţiali, elevii devenind eligibili pentru a participa la Simulare. Lucrările vor fi corectate pe loc, lucru realizat de platforma de examen, punctajul obţinut fiind disponibil odată cu încheierea Simulării”, se arată în comunicatul de presă.

Rezultatele finale şi clasamentul vor fi publicate pe data de 17.05.2020, după finalizarea sesiunii de contestaţii. Pentru nelămuriri şi detalii suplimentare, organizatorii pun la dispoziţie pagina oficială de Facebook a Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti, unde elevii pot adresa întrebări.

Înscrierile au loc în perioada 1 martie - 13 aprilie prin crearea unui cont pe site-ul oficial al evenimentului: şi achitarea unei taxe de 90 de lei.