Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Curățenia de Paște: trucurile gospodinelor pentru rezultate remarcabile

Gospodinele apelează la fel de fel de trucuri pentru a face repede și bine curățenia de Paște, iar bicarbonatul de sodiu se numără printre soluțiile folosite, pe lângă dezinfectanții care nu trebuie să lipsească acum.
Sputnik

BUCUREȘTI, 2 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Toate gospodinele știu că bicarbonatul de sodiu este perfect pentru curățarea băii și a bucătăriei. Folosiți un burete umed cu puțin bicarbonat de sodiu și frecați suprafețele din baie. La final, clătiți cu apă.

Gogoși de post: rețeta cu care veți face invidioase orice gospodină

Mașina de spălat vase sau cuptorul cu microunde pot fi și ele curățate în acest mod. O dată pe lună, puneți bicarbonat de sodiu în mașina de spălat pentru a o curăța și a o dezinfecta pe interior. În cazul cuptorului cu microunde, trebuie să presărați bicarbonat de sodiu pe un burete umezit cu apă, după care să ștergeți ușor pe dinăuntru și pe dinafară.

Cum faci curățenie de Paște cu bicarbonat de sodiu

Cuptorul aragazului poate fi curățat cu ușurință și veți face și economie. Presărați din abundență bicarbonat de sodiu peste suprafețele cuptorului. Stropiți cu apă și lăsați să acționeze peste noapte. A doua zi, curățați resturile cu o lavetă. Clătiți apoi cu apă, precizează dcnews.ro.

Pentru a curăța podelele, puneți o jumătatea de ceașcă de bicarbonat de sodiu într-o găleată cu apă caldă. Introduceți mopul sau buretele în acest amestec, frecați și clătiți. Unde mai rămân pete, folosiți bicarbonat de sodiu amestecat cu suc de lămâie.

Pentru a îndepărta urmele de grăsime, se folosește o pastă din bicarbonat de sodiu, sare și săpun lichid de vase. Aplicați pe pată și lăsați să acționeze timp de cinci minute, apoi frecați și clătiți. 

Curățarea eficientă a covoarelor necesită un amestec format din: o lingură bicarbonat de sodiu, un sfert de pahar de oteț alb și o lingură de detergent de haine. Amestecați ingredientele și puneți-le într-un pulverizator de geamuri. Pulverizați produsul direct pe covor, lăsați câteva minute - 3-4 - și frecați cu o perie de covoare. Apoi, pregătiți într-un lighean o soluție din apă caldă și puțin oțet. Luați o cârpă curată și înmuiați-o în apa din lighean și ștergeți covorul.