Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Disputa continuă la nivel european: Spania cere creșterea bugetului Uniunii

În conflictul dintre țările din Nord și cele din Sud pe bugetul UE și pe sprijinul pe care UE ar trebui să îl acorde pentru combatere epidemiei, ministrul de externe spaniol Arancha Gonzalez a propus astăzi creşterea bugetului Uniunii .
Sputnik

Parlamentul European blochează propunerea de buget făcută de Consiliul European
BRUXELLES, 31 mart - Sputnik, Daniela Porovăț. Propunerea Spaniei are ca scop asigurarea finanțării europene pentru a lupta cu efectele crizei cauzate de COVID-19, dar propunerea vine după o dispută acerbă preexistentă între țările din Nord și cele din Sud pe această temă, conflict acutizat de neînțelegerile privind modalitatea în care UE ar trebui să se implice în combaterea crizei economice provocate de epidemie.

Astfel, țări precum Germania s-au opus mutualizării datoriilor și emiterii de ”coronabonduri”, iar Italia și Spania, țările cele mai afectate de epidemie, au acuzat UE că dă dovadă de lipsă de solidaritate.

''Probabil ar trebui să îmbunătăţim fluxul de bani european, poate bugetul european ar trebui extins'', a declarat Gonzalez pentru postul de radio francez Europe1.

Şefa diplomaţiei spaniole a adăugat că Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană au anunţat că se fac eforturi în această privinţă, dar a precizat că este nevoie de mai multă solidaritate între statele membre ale UE.

Ministerul Sănătăţii de la Madrid a anunţat ieri la prânz că numărul cazurilor de coronavirus din Spania a urcat la 85.195, de la cifra de 78.797 înregistrată duminică.

Bilanţul deceselor cauzate de coronavirus în Spania a ajuns ieri la 7.340, după ce duminică au fost înregistrate 6.528, a precizat ministerul citat.

Uniunea Europeană a acceptat joi, la presiunea Italiei, unde pandemia COVID-19 a cauzat cele mai multe decese din UE, să examineze în termen de 15 zile măsurile cele mai ferme pentru a face faţă recesiunii anunţate. Amânarea cu 15 zile a deciziei a supărat însă atât autoritățile, cât și opoziția din Italia.

Liderii statelor membre au sprijinit măsurile ferme luate de Banca Centrală Europeană pentru a asigura condiţii de finanţare avantajoase în toate ţările din zona euro şi au invitat Eurogrupul să prezinte propuneri în termen de două săptămâni.

”Aceste propuneri ar trebui să ţină seama de caracterul fără precedent al şocului pe care îl reprezintă COVID-19, care afectează toate ţările noastre; răspunsul nostru va fi intensificat, dacă va fi nevoie, prin măsuri suplimentare într-un mod incluziv, în funcţie de evoluţia situaţiei, pentru a furniza un răspuns cuprinzător”, se spune în declaraţia adoptată de liderii UE la finalul reuniunii în sistem de videoconferinţă de joia trecută la care a participat și Klaus Iohannis.

Deocamdată însă totul se reduce la declarații și bune intenții, iar în ultima perioadă au curs avertizări chiar și din partea unor lideri politici eurofili că dacă UE nu dă dovadă de solidaritatea în această criză, atunci viitorul său este sub semnul întrebării.