Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Ultimul bilanţ din Italia: 6.820 decedați, peste 54.000 infectaţi

Iată care sunt cele mai recente date cu privire la victimele epidemiei de coronavirus în Italia, date făcute publice de șeful Protecției Civile din această ţară, Angelo Borrelli.
Sputnik

BUCUREŞTI, 24 mart – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit datelor făcute publice de șeful Protecției Civile din Italia, Angelo Borrelli, ultimul bilanţ cu privire la epidemia de coronavirus în Italia este: 6.820 decedați (+743), 8.326 vindecați (+894), 54.039 de persoane infectate cu coronavirus (+3.612).

Cum experții militari din Rusia vor ajuta Italia

Astfel, numărul total de cazuri (incluzând persoanele decedate şi cele vindecate) a ajuns la 69.176. Prin urmare, Italia rămâne a doua cea mai afectată ţară din lume de Covid-19 și, din păcate, rămâne lider în Europa la numărul de decese, scrie Sputnik Italia. În ultima zi, numărul de decese cauzate de coronavirus a început să crească din nou, comparativ cu cifra de ieri, fiind înregistrate +743, faţă de +601.

În ceea ce priveşte persoanele vindecate, 8.326 de persoane s-au recuperat în Italia după ce au contractat coronavirusul, 894 în ultimele 24 de ore, o creștere puternică comparativ cu cifra de ieri (+408).

Borrelli a spus că numărul total de persoane infectate a ajuns la 54.030 de pacienți cu coronavirus în Italia, cu o creștere față de ieri de 3.612. Este şi o veste bună: creșterea zilnică a numărului de persoane testate pozitiv continuă să scadă, pentru a treia zi consecutiv.