Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Anisie, solicitată să intervină! Sindicatele acuză presiuni asupra profesorilor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ semnalează, într-o petiție trimisă ministrului Educației și Cercetării, cazuri în care profesorilor le este cerut programul orelor făcute cu elevii online, drept argument pentru plata salariului.
Sputnik

BUCUREȘTI, 20 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Reprezentanții FSLI spun că este responsabilitatea ministrului Monicăi Anisie de a dispune măsuri unitare, la nivel național, care să asigure respectarea principiului fundamental al egalității în drepturi, fără privilegii și discriminări, pentru toți cetățenii – avem în vedere elevii și personalul din sistemul educațional.

Stare de urgență: MEC, apel către profesori și elevi

„FSLI consideră că nota Ministerului Educației nr. 8.731/18.03.2020, care transferă în responsabilitatea unităților de învățământ decizia privind continuarea învățării online la nivelul unității, nu ține seama de realitățile din sistemul educațional. Această notă nu ține cont de faptul că nu toți elevii (și avem o vedere și elevii din mediul urban, inclusiv din zonele sărace ale municipiului București, nu doar pe cei din mediul rural) au acces la internet și mijloacele necesare pentru a se conecta. Și din păcate, sunt și cadre didactice în această situație”, susțin sindicaliștii.

În opinia lor, faptul că li se solicită cadrelor didactice să trimită la unitățile de învățământ programul acestor ore, ca argument pentru ca oamenii să-și primească salariile, a creat unele o stare de neliniște suplimentară, pe lângă cea generată de aceste pandemie.

Aceștia amintesc și de părinții care își desfășoară activitatea la domiciliu, ceea ce împiedică accesul copiilor la calculatoare/laptop/tabletă cât timp părinții își desfășoară programul normal de lucru de la domiciliu.

”Fără o intervenție clară și precisă a Ministerului Educației, prin proceduri scrise, aplicabile la nivel național pentru toate nivelurile de învățământ, privind desfășurarea activităților în această perioadă și plata drepturilor salariale pentru toate categoriile de personal din învățământ, în întregul sistem educațional se va genera o stare de tensiune suplimentară”, precizează reprezentanții FSLI.

Aceștia susțin că, în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19, mai ales după vacanța de primăvară, Ministerul Educației, după consultarea specialiștilor și a tuturor actorilor implicați în procesul educațional va putea să realizeze și să dispună măsuri fezabile pentru încheierea anului școlar și organizarea și desfășurarea evaluărilor naționale, inclusiv adaptarea programei pentru desfășurarea acestora.