CHIȘINĂU, 13 mart – Sputnik. Dintre cele patru scenarii, al treilea și al patrulea ar fi sunt cele mai complicate, de care autoritățile se pregătesc, deși speră mult să nu avem scenariul cu numărul patru, car ar fi cel mai dur.
"Potrivit Organizației Mondială a Sănătății, această epidemie poate să dureze până la 70 de zile din momentul în care a fost înregistrat primul caz. Primul caz a fost confirmat la începutul lunii martie. Deci, dacă socotim 70 de zile, atunci epidemia ar trebui să ia sfârșit la începutul-mijlocul lunii mai. Asta este perioada de risc", a calculat președintele.
Am putea să avem 1000 sau chiar 1500 de oameni infestați
El a spus că autoritățile sunt pregătite de ambele scenarii și știu exact unde vor fi internați acești bolnavi. Până la o mie de bolnavi noi în Chișinău, dar dacă vor fi 1500, atunci ceilalți în spitalele raionale, unde acum sunt amenajate secții speciale pentru cei bolnavi de coronavirus.
Șeful statului spune că, pe lângă spitale amenajate și numărul de paturi pregătite pentru cei bolnavi de roronavirus, o altă chestiune importantă este personalul medical.
"Noi avem 12 mii de doctori acum și 20 de mii de asistenți medicali. În cazul scenariul trei și patru, noi putem să ne descurcam cu aceste resurse pe care le avem acum", a anunțat Dodon.
Câte aparatele de ventilare artificială a plămânilor are Moldova
În concluzie, șeful statului a spus că, cel mai probabil, în Republica Moldova se va derula al treilea scenariu, adică vom avea în jur de 1000 de bolnavi.
"Pentru scenariul trei, care este cel mai probabil pentru Republica Moldova, noi avem totul. Dar eu am insistat ca noi să ne pregătim pentru al patrulea scenariu 1000-1500 de bolnavi. Iată de acest al patrulea scenariu ne pregătim acum. Și eu cred că noi ne vom descurca, vom rezolva această problemă", a conchis premierul.