Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Italia, decret oficial: Carantină în regiunile de nord - focar de coronavirus

Italia rămâne una dintre țările afectate cel mai mult de noul coronavirus (COVID-19), care a luat viața a cel puțin 233 de persoane în țară și peste 5.880 de persoane fiind infectate.
Sputnik

BUCUREȘTI, 8 mart - Sputnik. Prim-ministrul italian Giuseppe Conte a semnat un decret care pune regiunea Milano și alte câteva zone din nord în carantină pe motivul răspândirii noului coronavirus.

​Decretul extinde zona roșie declarată în Italia de Nord, incluzând Lombardia și alte câteva provincii, regim de carantină care începe duminică și va dura până la 3 aprilie. În regiunile afectate, evenimentele publice, ceremoniile religioase, întâlnirile de muncă vor fi suspendate; școala, muzeele, piscinele și teatrele vor fi închise. Decretul permite desfășurarea „evenimentelor și competițiilor sportive”, dar în spatele ușilor închise.

În Europa, Italia este țara cel mai grav afectată de noul virus, cu cel puțin 5.883 de persoane infectate.

Alertă: Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în UE a depăşit 4.000

COVID-19 a fost înregistrat pentru prima dată în provincia Hubei din China în decembrie anul trecut și s-a răspândit de atunci în peste 80 de țări de pe glob, cu peste 101.000 de persoane infectate până în prezent, conform celor mai recente date furnizate de OMS.

Răspunsul Chinei la coronavirus a fost rapid. Studiile clinice ale unui vaccin împotriva COVID-19 în China vor începe cel mai probabil la sfârșitul lunii aprilie, a declarat vicepremierul chinez pentru știință și tehnologie, Xu Nanping, la sfârșitul lunii februarie.