BUCUREŞTI, 8 mart – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit ANM, în intervalul 08 martie, ora 16 – 10 martie, ora 23, se vor semnala ploi în general moderate cantitativ şi manifestări de instabilitate atmosferică, zonele vizate fiind cele din jumătatea de sud a țării.
Astfel, va ploua în toată țara, iar în jumătatea de sud, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp și izolat 35...40 l/mp.
În regiunile sud-estice, instabilitatea atmosferică va fi, temporar, mai accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină.
La munte, mai ales la altitudini de peste 1700 m, precipitațiile vor fi predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.