Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Obligativitatea vaccinării întregii populații a României – uriaș experiment

Reprezentanții Asociației Pro Consumatori au adresat o scrisoare deschisă deputaților români, prin care le solicită aleșilor să respingă proiectul Legii vaccinării persoanelor din România.
Sputnik

BUCUREȘTI, 6 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Demers curajos și interesant al reprezentanților Asociației Pro Consumatori, care fac un apel la deputații României pentru o viața sănătoasă și demnă.

Vaccinare: actriță, mesaj ferm: ”Își doresc să ne îngrădească libertatea”

Ei spun că vin către aleși cu o problemă care preocupă și îngrijorează părinții, pacienții și cetățenii din România.

Este vorba despre faptul că, în ședința din data de 2 mai 2020, Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților a aprobat raportul asupra proiectului de Lege privind vaccinarea persoanelor în România, un proiect de lege care propune vaccinarea obligatorie a copiilor și adulților și sancționarea dură a cetățenilor care refuză să se supună sau să își supună proprii copii unui act medical care, așa cum întreaga comunitate medicală internațională este de acord, comportă riscuri pentru sănătatea și viața lor.

Semnatarii scrisorii spun că, în calitatea lor de părinți, pacienți și cetățeni ai României, acest proiect de lege îi îngrijorează în cea mai profundă măsură, din mai multe considerente.

”Obligativitatea vaccinării întregii populații a României nu poate fi privită decât ca un uriaș experiment uman, medical, social și chiar politic, ale cărui efecte negative se vor vedea atât pe termen scurt cât și lung, și de care vor fi responsabili cei care îl promovează, îl votează și îl implementează. Camera Deputaților ar comite o imensă eroare dacă ar adopta  obligativitatea vaccinării deoarece o astfel de lege ar crea premisele unei dictaturi medicale și premisele unor abuzuri fără precedent”, spun reprezentanții APC.

Și aceasta pentru că, potrivit sursei citate, vaccinurile nu sunt 100% sigure si nici eficace, pot declanșa cancerul și alte boli invalidante, pot cauza moartea subită. În acest moment, înainte de orice vaccinare -inclusiv a nou-născuților - în România nu se realizează un screening complet al pacientului și o investigare a istoricului medical al familiei sale cu două generații în urmă pentru a decide dacă persoana este, sau nu, potrivită pentru vaccinare cu riscuri minime.

Din punct de vedere social, notează sursa citată, proiectul legii discriminează copiii nevaccinați și adulții, din punct de vedere juridic este pur si simplu o catastrofă, chiar daca unii o îmbracă în haine constituționale de gală. Din punct de vedere economic, costul este pur si simplu exorbitant. Din punct de vedere politic este un reflex al dictaturii, iar din punct de vedere uman poate fi cauza multor tragedii atât individuale și familiale, cât și pentru un întreg popor!

”Ne opunem! Ne opunem categoric proiectului Legii vaccinării obligatorii și oricărei forme de impunere a unor tratamente medicale întregii populații a României! Nu suntem împotriva vaccinării. Suntem însă împotriva obligativității vaccinării”, spun semnatarii scrisorii deschise.

Motivul îl reprezintă faptul că vaccinurile au limite care le fac imposibil de prescris tuturor pacienților în mod obligatoriu, așa cum prevede proiectul legii.

”Vă rugăm! Vă rugăm, stimați membri ai Camerei Deputaților, să respingeți proiectul Legii vaccinării obligatorii în integralitatea lui și să votați împotriva oricărui experiment medical, social, politic sau de altă natură care ne implică pe noi şi pe copiii noștri!”, mai scriu reprezentanții APC.