BUCUREȘTI, 26 feb – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut inițiativa de extindere a atribuțiilor Curții Constituționale, astfel încât să-i ofere funcția de apreciere a respectării deciziilor instituțiilor internaționale, această normă urmând să fie introdusă în textul Constituției.
În cadrul întrevederii de astăzi a șefului de stat cu grupul de lucru pentru elaborarea amendamentelor la legea fundamentală, a fost propusă extinderea atribuțiilor Curții Constituționale cu scopul apărării suveranității Rusiei. Astfel, competența acesteia va fi aprecierea nivelului la care pot fi respectate deciziile nu doar a organelor interstatale, dar și instanțelor de judecată și curților de arbitraj internaționale, în cazul în care aceste decizii contravin legislației ruse.
“În ceea ce privește dreptul Curții Constituționale a Rusiei de a aprecia oportunitatea respectării sau nerespectării pe teritoriul Federației Ruse a deciziilor instituțiilor judiciare internaționale – sunt perfect de acord, aveți dreptate, e vorba nemijlocit de suveranitatea noastră și de prevenirea tentativelor de imixtiune în problemele noastre interne”, a răspuns președintele.