Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

UE în impas: război total între Est și Vest pe tema bugetului

Nemulțumirea țărilor din Centrul și Estul Europei față de atitudinea țărilor bogate din UE care vor doar să profite de piața comună, dar nu să și sprijine dezvoltarea statelor mai sărace, stă să explodeze în timpul negocierilor pentru viitorul buget al UE
Sputnik

BRUXELLES, 21 feb - Sputnik, Daniela Porovăț. Premierul ceh Andrej Babis s-a făcut purtătorul de cuvânt al nemulțumiților astăzi când a arătat că un acord asupra viitorului buget al Uniunii Europene pentru 2021-2027 este posibil doar dacă Suedia, Danemarca, Ţările de Jos şi Austria îşi schimbă poziţia actuală, aceea de limitare a contribuţiei la 1% din PIB. Țările bogate vor astfel să contribuie mai puțin la bugetul UE, ceea ce înseamnă diminuarea fondurilor de coeziune pentru țările mai sărace, dar să profite de pe urma diferențelor de dezvoltare față de Estul Europei.

''Dacă grupul celor patru ţări bogate Suedia, Danemarca, Ţările de Jos şi Austria insistă (asupra poziţiei lor), atunci putem pleca direct acasă'', a scris Babis pe contul său de Twitter.

Babis a explicat că poziţia celor patru ţări înseamnă cu 75 de miliarde de euro mai puţin decât propunerea prezentată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care este de 1.094 miliarde de euro pentru cei şapte ani de programare financiară (1,074% din PIB-ul UE).

Parlamentul European blochează propunerea de buget făcută de Consiliul European

Pentru David Sassoli, președintele Parlamentului European, chiar și propunerea lui Michel este prea zgârcită, dar ceea ce vor grupul țărilor bogate înseamnă, de fapt, pauperizarea accentuată a Estului Europei în favoarea celor mai bine plasate țări din Uniune.

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au reluat astăzi, la Bruxelles, discuţiile privind bugetul multianual al UE pentru 2021-2027, după ce prima zi a summitului european extraordinar nu a adus o propunere de compromis.

Ţările net contributoare, printre care Austria, Ţările de Jos, Suedia şi Danemarca, vor să-şi plafoneze plăţile, argumentând că ele contribuie cel mai mult la bugetul comunitar.

Majoritatea celorlalte ţări se opun ferm tăierilor planificate în fondurile pentru politica agricolă comună şi politica de coeziune, România fiind în această categorie de state care își doresc continuarea acordării fondurilor. Mai mult, Italia şi Portugalia au anunţat clar că nu vor aproba propunerea lui Charles Michel în actuala sa formă pentru că și ele au interes într-un buget sporit.