BUCUREȘTI, 20 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Postul Mare durează 40 de zile, la care se adaugă și Săptămâna Patimilor.
Pentru creștinii care sărbătoresc Învierea Domnului, Postul Paștelui sau postul Mare este o perioadă de pregătire spirituală. Spre deosebire de Postul Crăciunului, Postul Paștelui este mai dur.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, spune că pe calea autentic duhovnicească a postului ne angajăm cu adevărat atunci când facem efortul de a ne abţine de la comiterea răului de orice fel în relaţia cu ceilalți.
”Postim nu doar abținându-ne de la anumite alimente, ci și de la devorarea celorlalți prin bârfă și de la răstignirea lor cotidiană prin trădări și minciună. Postind, ne refacem profund relaţia personală cu ceilalți și nu le mai trecem cu vederea suferinţa de multe feluri. Dincolo de postul alimentar, esențial este postul ținut în plan moral, in registrul lăuntric. Decisive in perioada postului sunt faptele bune faţă de ceilalţi, asupra cărora se răsfrânge bunătatea noastră. Există inclusiv un post al cuvintelor, al ochilor, al urechilor”, a explicat oficialul.
În opinia sa, postul este şi o formă de luptă spirituală cu diavolul, care nu ratează ocazia de a ne ispiti şi asedia mai intens chiar în perioada în care ne străduim să devenim mai buni, încercând să ne determine capitularea şi să ne împingă pe ”calea cea largă” a comodităţilor şi a inerţiilor noastre cotidiene.
Ca să ne protejăm de răul care ia multe chipuri în viața noastră trebuie să postim și să ne rugăm în același timp.
Peste câteva zile este lăsatul secului de carne. Ziua mai este cunoscută sub numele de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Sintagma „lăsatul secului”, este înțeleasă ca fiind sinonimă cu uscat, de post, fără grăsime. La sate, înainte de intrarea în Postul Paștelui, se obișnuia să se organizeze petreceri, localnicii mâncând pe săturate din bucatele, de care nu se mai puteau atinge în post. În săptămâna lăsatului sec de carne, între 23 februarie și 29 februarie, nu se fac nici nunți.
În prima zi a lunii martie este și lăsatul secului la produsele lactate. Ziua este cunoscută sub denumirea Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. De asemenea, se spune că nu este bine să faceți petreceri, fapte rele sau să vorbiți de rău pe cineva. Nu sunt permise nici peștele, alcoolul sau fumatul.
Din acest moment începe Postul Paștelui care va dura până sâmbătă, 19 aprilie 2020.
Sursa citată menționează că, în Săptămâna Mare, se mănâncă doar seara, pâine și se bea apă și în Vinerea Mare se ține post negru. Pe parcursul acestei perioade sunt doar dezlegări la pește, de Bunavestire, de pe 25 martie și în Duminica Floriilor, pe 12 aprilie la ortodocși și pentru catolici pe 5 aprilie.