BUCUREȘTI, 20 feb - Sputnik, Evan Răutu. Două atacuri armate au îngrozit Europa - opt persoane au fost ucise, iar alte cinci sunt rănite grav, în orașul german Hanau, din apropierea metropolei Frankfurt, landul Hessa.
Primul atac a avut loc într-un bar din centru, iar al doilea în cartierul Kesselstadt. Poliția crede că cele două atentate ar fi conexate.
Poliția germană a reacționat în forță după tirurile mortale ale agresorului, intervenind cu vehicule și elicoptere puternic armate, transmite Russia Today.
Trei persoane au fost ucise în primul atac și alte cinci în al doilea, iar agresorii au fugit de la fața locului. Elicoptere de poliție și zeci de echipaje au efectuat operaţiunea de căutare.
Suspectul atacurilor din Hanau a fost găsit mort acasă cu un alt corp lângă el - poliția germană
Suspectul din spatele atacurilor în care a ucis opt persoane în Germania a fost găsit mort în casa sa, împreună cu cadavrul altei persoane, potrivit poliției. Circumstanțele morții sale rămân neclare.
În timp ce motivul din spatele atacului rămâne neclar, poliția consideră că suspectul a acționat singur, afirmând că poate a fost pur și simplu „act nediscriminatoriu”, potrivit presei locale.
Poliția nu a identificat încă cealaltă persoană găsită moartă în locuința suspectului din Hanau și, de asemenea, nu a lămurit dacă suspectul atacului s-a sinucis sau nu.
Pe videoclipurile de pe rețelele de socializare, preluate de Russia Today, se poate vede intervenția poliției în oraș, unde zeci de ofițeri înarmați cu puști patrulează acum pe străzi, iar elicopterele survolează zona.